Două accidente rutiere tragice, petrecute în urmă cu o lună, au pus sub reflector infrastructura urbană deficitară. În Bucureşti, o mamă cu un copil în cărucior a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni. În Cluj-Napoca, un copil de 12 ani, aflat pe trotuarul de lângă şcoală, a fost grav rănit de o maşină scăpată de sub control şi va suferi o recuperare de durată.
Viteza este decisivă în impactul dintre o cutie de metal de câteva tone şi un corp uman firav, din carne şi oase. Pornind de la această evidenţă, opinia publică a cerut măsuri dure, aşa cum am făcut şi noi încă din 2015, de la fondare: radare, permise suspendate, amenzi, limitarea vitezei în tot oraşul. Dar, dincolo de sancţiuni, siguranţa reală se construieşte cu o infrastructură bine gândită.
În fiecare an, România pierde peste 1.500 de vieţi pe străzi, iar de două ori mai mulţi răniţi grav rămân cu sechele permanente. Deşi tendinţa este descendentă, suntem în continuare ţara europeană cu cea mai neagră statistică. Disproporţionat de mulţi oameni mor în oraşele şi satele din România comparativ cu restul UE, iar cele mai frecvente accidente sunt coliziunile dintre maşină şi om.
În 1995, în Suedia, directorul pentru siguranţa traficului, prof. Claes Tingvall, a fost întrebat de ministra sa care este numărul acceptabil de morţi pe şosele. Asimilând brutalitatea întrebării, a răspuns: zero. Întâmplarea povestită de protagonist a dat naştere la ceea ce se cheamă la nivel mondial „Viziunea Zero”: dezideratul de a reduce până la zero accidentele mortale. Formal, şi România a aderat la aceasta.
Viziunea Zero este o colecţie de elemente bazate pe câteva premise-cheie. 1) Oamenii greşesc, dar greşelile nu trebuie să fie fatale. 2) Oamenii sunt vulnerabili fizic, iar infrastructura trebuie să fie iertătoare şi să limiteze expunerea la forţe mari de impact. 3) Administratorul drumului, proiectantul şi poliţia poartă o responsabilitate în calitatea lor de specialişti. Participanţii la trafic sunt doar utilizatori.
Studiile internaţionale şi expertiza oraşelor dezvoltate au reliefat elemente esenţiale de infrastructură urbană sigură şi prietenoasă despre care vorbim public de ani întregi şi pe care le grupăm într-un catalog de soluţii în următoarele două paragrafe.
– Îngustarea benzilor auto ce sporeşte percepţia de viteză mare a şoferului care încetineşte automat. Raze de curbă mici în intersecţii care obligă şoferul să reducă drastic viteza la schimbarea direcţiei de mers. Extinderea trotuarului în colţurile intersecţiilor care creşte vizibilitatea pentru şoferi şi scurtează distanţa de traversare a pietonilor.
– Trecerea de pietoni este ridicată (supraînălţată) la nivelul trotuarului, cu dublu efect: ajută mobilitatea pietonilor şi calmează traficul. Uneori întreaga intersecţie poate fi ridicată la nivelul trotuarului. Refugii mediane între sensuri, unde pietonul se asigură mereu dintr-un singur sens la fiecare etapă a traversării. Giraţii bine proiectate care reduc viteza de abordare şi unghiurile de conflict. Şicane sau aliniamente în „S” care obligă şoferii să încetinească.
Aceste măsuri au un grad ridicat de conformare voluntară. Altfel spus, nu irită şoferii precum un indicator singuratic de 30 km/h pe o stradă unde se fuge cu 60 care oricum nu e băgat în seamă. De regulă, se folosesc mai multe elemente simultan. Bonus: se îmbunătăţeşte estetica vizuală a locului. În fond, o infrastructură sigură nu înseamnă doar a scăpa cu viaţă când mergi pe stradă, ci ţine şi de calitatea vieţii.
E vremea ca aceste măsuri folosite până acum timid, deseori haotic şi ineficient, să fie înţelese, gândite şi implementate pe scară largă de către primării.