Târgu Mureșul are un proiect serios de modernizare a unuia dintre cele mai importante bulevarde ale sale: 1 Decembrie 1918. Un proiect de peste 86 de milioane de lei, bani europeni, bani publici, bani care ar trebui să transforme o arteră sufocată de trafic într-un coridor civilizat, cu trotuare pentru oameni, piste pentru biciclete și benzi pentru transportul public.
Pe hârtie, totul arată impecabil. În realitate, avem un oraș împărțit în două tabere: cei care zic „da, să se facă” și cei care adaugă imediat „dar nu la mine pe stradă”.
Iar între aceste două coruri se aude, firav și neconvingător, vocea Primăriei – care comunică ba pe Facebook, ba printr-un comunicat pierdut între alte ştiri, fără a exista, însă o strategie clară, consecventă, coerentă.
De la bun început, proiectul a fost tratat ca o formalitate tehnică: „avem fonduri europene, facem modernizare, dăm drumul la lucrări”. Ce nu s-a spus destul de clar? Că modernizarea înseamnă schimbare reală – și schimbarea doare.
Da, dispar câteva sute de locuri de parcare. Da, va fi disconfort, zgomot, devieri, nervi. Dar toate acestea sunt normale într-un oraș care vrea să iasă din amorțire.
În schimb, primăria pare prinsă într-un paradox birocratic: vorbește despre „mobilitate durabilă” într-un limbaj de manual european, dar uită să spună oamenilor de pe bulevard ce se va întâmpla concret în fața blocului lor.
Rezultatul? Oameni supărați, șoferi furioși, proteste de Facebook transformate în mitinguri, și o administrație care dă impresia că s-a trezit cu propriul proiect în brațe.
Să fim sinceri: în Târgu Mureș, lipsa de comunicare nu e o greșeală – e o tradiție. Totul se face „pe repede înainte”, cu explicații sumare, iar când apare reacția publică, vin „clarificările” de după, mereu prea târziu.
Dar nici cetățenii nu scapă de ironia situației. Într-un oraș în care aproape toată lumea are smartphone și acces la internet, e halucinant cât de puțină lume citește documentele de proiect, participă la consultări sau, măcar, să citească atent ştirile de ziar.
La „dezbaterea publică” convocată de un consilier local, care, apropo, a votat proiectul, dar e cam supărat acum, despre bulevardul 1 Decembrie au venit vreo 200 de oameni, mulți dintre ei convinși că Primăria „le ia parcările ca să facă loc bicicletelor care nu există”. Alţi lideri locali, după ce au declarat solemn că susțin proiectul, au ieșit apoi în stradă – cot la cot cu protestatarii – pozând în salvatori ai poporului şi cerând referendum.
Ipocrizia e deja sport local: „suntem pro-modernizare, dar contra oricărei schimbări vizibile”. E retorica politicianului care spune „da” la Bruxelles și „nu” la colțul străzii, doar ca să prindă like-uri și voturi.
Între timp, cetățeanul de rând rămâne prins între două mesaje contradictorii: administrația care vorbește în limbaj tehnic și opozanții care flutură frica de schimbare. Și așa, din confuzie și orgolii, se naște rezistența la progres.
Într-un oraș care se sufocă zilnic în trafic, în care trotuarele sunt parcări, iar bicicliștii riscă viața printre claxoane, nu mai putem amâna modernizările doar pentru că deranjează pe cineva.
Banii europeni vin cu termen de expirare. Nu sunt un decor electoral, ci o șansă reală de a schimba fața orașului.
Adevărul e simplu: nu poți moderniza fără să schimbi.
Nu poți cere drumuri mai bune, dar să te plângi că se sparge asfaltul vechi.
Nu poți vrea aer curat, dar să ții motorul pornit sub geamul blocului.
Nu poți cere „Europa la Târgu Mureș” și, în același timp, să vrei să păstrezi totul exact ca acum.
Cel mai sensibil punct rămâne, desigur, mașina. În Târgu Mureș, automobilul personal a devenit un simbol al libertății. E un drept sacru, nu un mijloc de transport.
De aceea, orice discuție despre piste de biciclete, trotuare lărgite sau benzi dedicate pentru autobuze e privită ca o ofensă personală.
„Să meargă alții cu bicicleta, eu am mașină!” – pare să fie sloganul neoficial al unei părți din populație. Dar poate că tocmai aici trebuie să schimbăm mentalitatea.
Orașul nu e doar al șoferilor. E al tuturor.
Și dacă vrem un oraș civilizat, trebuie să învățăm să împărțim spațiul public. Nu e sfârșitul lumii dacă mergem cu autobuzul. Nu ne cade coroana dacă mergem două străzi pe jos.
Iar bicicleta nu e un moft hipsteresc – e o soluție reală pentru un oraș care vrea aer respirabil.
Este ușor să dăm vina pe primărie: comunică prost, reacționează târziu, gestionează stângaci. Dar e și vina noastră, a celor care ne plângem de oraș, dar nu citim, nu participăm, nu întrebăm. E vina celor care cred că „informarea” înseamnă un clip pe Facebook, nu un document public. E vina politicienilor locali care mimează empatia doar ca să mai prindă un vot.
Târgu Mureșul suferă, mai mult decât de gropi și trotuare rupte, de o lipsă cronică de încredere și de implicare.
Nu credem în autorități, nu credem unii în alții, și am ajuns să credem că modernizarea e o conspirație împotriva noastră.
„Să se reabiliteze, dar să nu se schimbe nimic.”
Asta e, în esență, atitudinea care ucide orice progres.
Dacă ne dorim un oraș european, trebuie să acceptăm și disconfortul care vine odată cu el. Dacă vrem transparență, trebuie să cerem și să citim informația. Dacă vrem un oraș respirabil, trebuie să lăsăm mașina acasă din când în când.
Pentru că, da, e ușor să spui că vrei schimbare.
Dar e infinit mai greu să o suporți.
Sanda Viţelar