Ca urmare a informaţiilor apărute legate de situaţia privind potenţiale abuzuri la secţia de Psihiatrie de la Târnăveni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a transmis următoarele precizări. „La data de 8 noiembrie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost sesizat de reprezentanții unei autorități autonome cu atribuții în protejarea, promovarea și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate, precum și de o organizație neguvernamentală de profil, cu privire la posibile nereguli constatate în urma unei vizite de monitorizare efectuate la secția de psihiatrie a unei unități medicale din Târnăveni. În baza sesizării, o echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a deplasat la fața locului, unde au fost demarate verificări și activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru administrarea probatoriului necesar. De asemenea, pentru asigurarea cadrului legal necesar continuării tuturor activităților specifice, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru „neglijență în serviciu”, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni”, a transmis IPJ Mureş.

Managerul spitalui, Zsuszanna Megheşan, a declarat pentru Cuvântul Liber în cursul zilei de miercuri că „Sâmbătă după-amiază, doamnele (reprezentantele Centrului de Resurse Juridice care au efectuat o vizită de monitorizare la instituţie n.r.) au depus o sesizare la Serviciul de Investigații Criminale. Poliția a venit la fața locului, i-a legitimat pe toți pacienții și pe tot personalul, a verificat fiecare pacient în parte și nu a găsit urme de violență sau semne că ar fi fost legați. Au fost ridicate înregistrările de pe cele 16 camere de supraveghere din secția de psihiatrie, iar vineri va avea loc o percheziție informatică la Parchetul din Târgu Mureș. Spitalul va pune la dispoziție toate datele cerute”, a arătat Megheşan.

Sanda Viţelar