Adrian Nemeth-Gherman
Este timpul să ne uităm fără menajamente în oglinda societăţii româneşti, o societate a primitivismului şi grobianismului, unde valorile umane par a fi rănite şi deteriorate până la punctul de a deveni doar ecouri ale unor timpuri de mult apuse. Sărăcia morală şi lipsa de responsabilitate a celor care ar trebui să ne reprezinte şi să ne protejeze se manifestă zilnic în scene de o brutalitate deja insuportabilă, fiind doar vârful icebergului democratic înfipt adânc în carneţelele corupţiei şi nepăsării.
Până mai ieri, am avut parte de o imagine şocantă din Târnăveni, unde pacienţii de la psihiatrie erau găsiţi în situaţii de-a dreptul grotesc, îngrijiţi cu o lipsă crasă de empatie: unii dintre ei, legaţi la mâini, dormind în propriile fecale şi urină, expuşi la un curent periculos, într-o încăpere despre care ai crede că ţine mai mult de o scenă dintr-un film de groază decât de realitatea unei instituţii medicale. Acum nu foarte mult timp, la azilele groazei, bătrânii erau bătuţi, ţinuţi în propriile fecale, umiliţi de un sistem dezumanizant, menit să le limiteze ultimele repere ale demnităţii. Aceste scene nu sunt simple aberaţii, ci reflectă o societate în care primitivismul a devenit norma, iar grobianismul, un modus operandi al celor care ar trebui să fie în arena de decizie pentru noi toţi.
Şi dacă privim în oglinda acestor tragedii sociale, nu putem să nu ne întoarcem privirea şi spre scena politică, unde pensiile speciale ale magistraţilor sunt o batjocură la adresa întregii societăţi. Pensionarea la vârsta de 48 de ani, cu pensii mai mari decât salariile şi de zeci de ori mai mari decât pensia unui român simplu, este o dovadă clară de nesimţire şi un exemplu al privilegiilor nejustificate, consolidând o clasă de patricieni nesătui, lipsită de orice dorinţă de a face dreptate şi echitate socială.
Unde se face diferenţa între aceşti „aleşi ai luptei pentru dreptate” şi brutele primitive ale unei societăţi dezumanizate? Ei bine, diferenţa e atât de subtilă încât pare a fi totuna. Lipsa de onestitate, superficialitatea şi dorinţa de a ascunde adevărul sub preş, sub o mistificare continuă, au devenit laitmotivul în peisajul politico-societal românesc. În loc să recunoască şi să condamne aceste aberaţii, cei aflaţi în poziţii de decizie preferă să se spele pe mâini, convinşi fiind că problemele grave ale societăţii pot fi considerate doar simptome ale unei faze temporare.
Întrebarea rămâne: până când vom accepta această stare de fapt? Până când vom fi martorii pasivi ai unui dezastru moral şi etic, doar pentru a nu ne pierde privilegiile sau confortul temporar? Societatea românească are nevoie de o introspecţie profundă, de o reformă radicală a valorilor şi de o decizie colectivă de a opri acest proces de degradare. Căci altfel, vom ajunge să ne privim în oglindă şi să nu ne mai recunoaştem, devenind doar o societate a grobianismului şi primitivismului, unde ultimele poveri ale demnităţii umane sunt risipite în bahicele sertare ale indiferenţei.
Este momentul pentru o revoluţie a conştiinţei şi pentru o renaştere a valorilor autentice. Până atunci, rămânem prizonierii unei societăţi în care umanitatea şi empatia sunt doar cuvinte goale, iar primitivismul se instalează ca o boală incurabilă. Să ne trezim înainte să fie prea târziu. Altfel, ne vom adânci într-un climat social şi politic care va fi aidoma unui azil de psihiatrie prost gestionat, în care, din spectatori şi contribuabili, vom deveni, vrând-nevrând, şi pacienţi.