O nouă vizionare cu public la Teatrul Ariel în cadrul proiectului european Playground!
Teatrul pentru Copii şi Tineret Ariel Târgu-Mureş are plăcerea să vă invite vineri, 28 noiembrie 2025, ora 18.00, la vizionarea In the Pink, prezentare scenică oferită publicului în cadrul proiectului european Playground. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!
Începând cu data de 23 noiembrie 2025, autoarea dramatică Irene Petra Zani (Italia) participă la un atelier (23-29 noiembrie 2025) al cărui scop este dezvoltarea şi prezentarea piesei de teatru In the Pink.
Versiunea în limba română este semnată de Eva Simon, iar atelierul şi prezentarea au loc la sala Studio a Teatrului Ariel. Lectura scenică şi workshop-ul sunt coordonate de regizoarea Olga Macrinici, alături de actriţele Georgeta Lozincă, Cristina Brumă, Cristina Ungureanu, Georgiana Bighescu, Mioara Topor şi Emilia Banciu.
Vă aşteptăm la vizionarea inedită a unui text care pune în lumina reflectoarelor, printr-o paletă largă de personaje feminine, modul în care paradigma socială orientată spre şi condusă de masculin ca executiv şi legislativ al puterii generează consecinţe nefaste pentru minoritate în special şi societate în general. „To be in the pink” este o expresie în limba engleză prin care se denotă o stare bine. Textul Irenei Petra Zani reinterpretează atât această culoare, cât şi genul feminin cu care este asociată în aproape orice context.
Irene Petra Zania absolvit Academia Paolo Grassi din Milano, iar piesele ei de teatru au fost premiate la concursuri de dramaturgie, jucate în festivaluri şi traduse în mai multe limbi europene. Puteţi afla mai multe despre autoare şi despre întreaga echipă a proiectului la discuţiile cu publicul care vor avea loc după prezentarea scenică din 28 noiembrie 2025, şi care se vor desfăşura în limbile română, engleză şi italiană.
Playground este un program dinamic de dezvoltare dedicat susţinerii unui grup de 12 dramaturgi europeni talentaţi, aflaţi la începutul carierei, în demersurile lor creative. Proiectul oferă o platformă unică prin care autorilor li se vor traduce piesele de teatru într-una dintre limbile partenerilor din reţea. Autorii beneficiază de ateliere la care participă regizori şi performeri/actori profesionişti.
Proiectul este coordonat de PAV (IT) în colaborare cu Teatrul pentru Copii şi Tineret Ariel (RO), Euradia (IT), Heartefact (SR), şi La Mousson d’ètè (FR) şi îşi propune ca, prin colaborarea a cinci instituţii europene cu viziuni diferite, să promoveze şi să ofere un mediu propice pentru autorii dramatici aflaţi la debut şi pentru poveştile lor fascinante.
Playground este un proiect cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă.
Vă aşteptăm cu drag!
Adresa: Teatrul Ariel
Data: 28 noiembrie
Ora: 18

