Un șofer depistat cu alcoolemie în stațiunea Sovata este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere 200 de euro unor agenți de poliție pentru a scăpa de măsurile legale. Incidentul a avut loc la data de 17 noiembrie 2025, potrivit unui comunicat transmis de Serviciul Județean Anticorupție Mureș.

Conform sursei citate, doi polițiști din cadrul IPJ Mureș – Poliția Stațiunii Sovata, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un conducător auto care prezenta halenă alcoolică. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 0,3 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a evita sancțiunile, bărbatul ar fi încercat să le ofere agenților 200 de euro, însă aceștia au refuzat imediat, iar întreaga scenă a fost surprinsă de camerele body-cam aflate în dotarea polițiștilor.

Ulterior, lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun, precizează aceeași sursă.

Alex Corin