Guendalina Middei (ProfesorX)
Aţi văzut această pictură? Timp de secole a emoţionat, a tulburat şi a impresionat milioane de privitori şi continuă, chiar şi astăzi, să stârnească discuţii. De ce? Pentru că în spatele ei se ascunde o poveste incredibilă.
Priviţi-i chipul! Vă dă fiori, nu-i aşa? Lucifer, după ce s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, este alungat din Paradis. Îngerul tocmai a căzut pe pământ, iar Cabanel îl arată întins, aproape chircit în sine însuşi. Spatele îi este contractat, picioarele îndoite de ruşine, braţele tensionate, ca şi cum ar încerca să adune puterea de a se ridica. Ochii încercănaţi, roşii, ard de resentiment.
Dar dacă priviţi mai atent, veţi observa un detaliu extraordinar, ceva ce nu v-aţi fi aşteptat să vedeţi pe chipul diavolului: o lacrimă. În ochii lui Lucifer străluceşte o lacrimă, ca o picătură de cristal. Contrastul dintre acei ochi încercănaţi şi lacrima care se rostogoleşte pe obraz îţi face inima să tresară.
În acea lacrimă se află totul: singurătate, ruşine, durere, regrete. Este căderea teribilă de la bine la rău, de la dragoste la ură, de la favorit la renegat. Îngerul căzut, cel mai frumos dintre toate fiinţele cereşti, a pierdut raiul. Aura lui eterică începe să se estompeze. Aripile îi devin negre. Şi plânge, pentru că simte durerea pierderii, ruşinea eşecului şi regretul Paradisului pierdut. Suferinţa lui este profund umană.
În opera lui Cabanel nu vedem faţa diavolului, ci faţa omului. În fiecare dintre noi trăieşte „chinul unui înger căzut, nostalgia unui loc îndepărtat, a unei insule care nu există, dar pe care o simţim a ne aparţine şi, totodată, a ne scăpa.”
Şi, mai presus de toate, ne spune un lucru: poţi avea totul în viaţă – frumuseţe, putere, avere, privilegii – dar dacă îţi lipseşte esenţialul, nu ai nimic. Eşti un nimic. Adevărata tragedie, ne arată îngerul lui Cabanel, nu este să nu fii iubit, ci să nu ştii să iubeşti.
(sursa – https://www.facebook.com/p/Professor…)
Traducere de Ileana Sandu
N. trad. Guendalina Middei, alias Profesor X, s-a născut la Roma în 1992. Încă din adolescenţă şi-a cultivat marea pasiune pentru literatură şi cultura clasică. După ce a obţinut o licenţă în Literatură şi un master în Jurnalism Cultural, s-a dedicat predării şi scrisului în liceu. A colaborat cu mai multe reviste literare, iar în 2019 a deschis pagina de Facebook Profesor X , punct de referinţă pentru peste cinci sute de mii de cititori pasionaţi sau curioşi de literatură. În 2021 a debutat în ficţiune cu romanul istoric Clodio , urmat în 2023 de Interviu cu un nebun , publicat de Navarra Editore.
„Îngerul căzut” (în imagine) este un tablou al artistului francez Alexandre Cabanel. A fost pictat în 1847, când artistul avea 24 de ani, şi îl înfăţişează pe Diavol după căderea sa din Rai. Pictura se află la Musée Fabre din Montpellier.

