Sanda Viţelar
Staţiunea Băile Herculane, una dintre cele mai vechi zone balneare ale Europei, fondată acum aproape două milenii, a devenit scena unuia dintre cele mai complexe şi scandaloase dosare de crimă economică din România post-decembristă. După aproape două decenii de investigaţii, mii de pagini de rechizitorii şi un maraton judiciar de 25 de ore, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţe dure în dosarul DIICOT privind devalizarea staţiunii – un dosar care dezvăluie un mecanism bine pus la punct, în care s-au contopit afacerişti controversaţi, funcţionari ai statului, lichidatori, executori, politicieni şi oameni ai legii.
Nu toate pedepsele au fost însă posibile: „creierul” operaţiunii, omul de afaceri Iosif Armaş, fost deputat şi preşedinte al CA al SC Hercules SA, a scăpat de răspunderea penală după ce faptele s-au prescris. Totuşi, instanţa a dispus confiscarea a 4,8 milioane de euro de la acesta.
Cazul rămâne deschis în memoria publică, pentru că pune în lumină un tablou cutremurător al modului în care poate fi jefuită o staţiune întreagă, bucată cu bucată, prin contracte fictive, executări silite ilegale, sustrageri din rezervele statului şi o reţea bine coordonată de interese.
Confiscări în premieră: 19 imobile din Băile Herculane se întorc la stat
Curtea de Apel Timişoara a dispus una dintre cele mai mari confiscări imobiliare din istoria recentă a României: 19 imobile din Băile Herculane trec în proprietatea statului. Lista acestora arată dimensiunea jafului:
Complexul hotelier Hercules
Hotelurile Ferdinand, Diana, Afrodita, Roman, Minerva
Băile termale Apollo, Hebe, Neptun, Venera, Diana
Sanatorii şi pavilioane medicale
Cazinoul din Băile Herculane
Clădiri administrative, restaurante şi terenuri, inclusiv păduri din zonele Domogled şi Cerna
Acestea reprezintă aproape tot centrul istoric şi balnear al staţiunii.
Toate vor reveni în proprietatea statului român, într-o încercare tardivă, dar esenţială, de a repara un prejudiciu estimat de procurori la peste 120 de milioane de lei.
Schema prin care a fost furată staţiunea: zahărul din rezerva de stat a fost transformat în hoteluri
Procurorii DIICOT au descris mecanismul infracţional în două etape-cheie:
ETAPA 1 – Zahărul statului, scos printr-o „inginerie financiară”
Între 2001 şi 2006, firma Argirom Internaţional – condusă atunci de Iosif Armaş – a obţinut de la Rezerva de Stat 11,6 milioane kg de zahăr. Zahărul a fost primit „în custodie”, cu drept de vânzare, dar cu obligaţia de a fi înlocuit în depozitele statului în 180 de zile. Nu a mai fost înlocuit niciodată. Prejudiciul pentru stat: 43.288.697 lei.
ETAPA 2 – Banii din vânzarea zahărului au „cumpărat” Herculane. Fondurile obţinute din vânzarea zahărului au fost folosite pentru: achiziţia majorităţii imobilelor din centrul staţiunii, girarea unor împrumuturi interne, transferul patrimoniului SC Hercules SA către apropiaţi ai grupării
Imobile istorice, unele vechi de peste un secol, au fost cumpărate la preţuri ridicol de mici, apoi înstrăinate prin executări silite fictive sau contracte de vânzare-cumpărare încheiate între persoane apropiate lui Armaş.
DIICOT susţine că executori judecătoreşti, foşti procurori, lichidatori judiciari, evaluatori şi politicieni au fost parte activă în „albirea” tranzacţiilor.
Condamnări grele – dar nu pentru toţi
Deşi 35 de persoane au fost trimise în judecată în 2022, doar şase au primit pedepse cu închisoarea în această etapă. Printre cei condamnaţi:
Alexandru Gavrilescu, avocat, considerat liderul operaţiunilor după 2016 – 10 ani şi 4 luni închisoare; instanţa a dispus confiscarea a peste 1 milion de euro
Mioara Dumitrache, lichidator judiciar – 9 ani
Victoriţa Oprea, lichidator judiciar – 9 ani
Gheorghe Brad, executor judecătoresc şi fost procuror – 7 ani
Marius Cristian Ghiţă, practician în insolvenţă – 6 ani
Ioan Tabugean, administrator – 5 ani
Alţi 9 inculpaţi au fost achitaţi, iar în cazul lui Iosif Armaş şi al altor 14 persoane, faptele s-au prescris.
Sentinţa poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Filiera – cine a format gruparea şi cum funcţiona
Dosarul dezvăluie o structură mafiotă în adevăratul sens al cuvântului, cu roluri bine stabilite:
Iosif Armaş – considerat liderul iniţial, beneficiarul final al operaţiunilor
Filip Răiescu – mâna dreaptă, responsabil de conducerea SC Hercules SA
Gavril Adamescu – gestionarea economică şi contabilă
Ilie Iova – fost vicepreşedinte CJ Caraş-Severin, implicat în facilitarea tranzacţiilor
Valeriu Verbiţchi – om de afaceri cooptat în grup după ce iniţial şi-a exprimat intenţia de a opri abuzurile
Mihail Cionca, Beatrice Astrid Hrelescu, Iancu Hrelescu – persoane-cheie în tranzacţii evaluatori, notari, avocaţi, funcţionari ai statului – folosiţi pentru crearea unui „cadru legal” aparent
Numele şi implicaţiile sunt detaliate pe sute de pagini în rechizitoriul DIICOT, care descrie un circuit al delapidării greu de egalat în istoria recentă.
De ce a durat atât? O anchetă care a străbătut 20 de ani
2001 – Începutul operaţiunilor
2001–2016 – Perioada infracţiunilor documentate de procurori
2016 – Începerea anchetei DIICOT
2022 – Trimiterea în judecată a 35 de persoane
2024/2025 – Primele condamnări ale Curţii de Apel Timişoara
Unul dintre motivele pentru care o parte dintre inculpaţi au scăpat: prescripţia specială.
Aceasta a anulat răspunderea penală pentru fapte grave precum spălare de bani, abuz în serviciu sau delapidare.
Băile Herculane – de la staţiunea împăraţilor la victima unei reţele de criminalitate economică
Băile Herculane, ridicate la rang imperial în vremea romanilor şi vizitate de-a lungul secolelor de nobili, împăraţi şi personalităţi, au ajuns, în ultimele două decenii, imaginea degradării.
Hoteluri monument istoric au fost golite, închise sau vandalizate. Băi termale celebre au fost abandonate. Infrastructura s-a prăbuşit.
Acum, după sentinţa de la Timişoara, o parte din patrimoniu intră înapoi în proprietatea statului – un pas important, dar insuficient pentru revitalizarea unei staţiuni care altădată era perla Europei Centrale.
Un caz simbol al României post-decembriste
Dosarul Băile Herculane este, probabil, unul dintre cele mai complexe cazuri de crimă organizată economică din ultimii 30 de ani. Arată cum un patrimoniu naţional poate fi devalizat de un grup bine structurat, cu complicităţi la nivel înalt, şi cum statul reacţionează – adesea prea lent.
Confiscările anunţate de instanţă reprezintă un pas înainte, dar întrebările rămân:
Cine răspunde pentru degradarea ireversibilă a unor clădiri istorice?
Va reuşi statul să refacă staţiunea?
De ce a fost nevoie de 20 de ani pentru o primă sentinţă?
Cum poate fi prevenită o asemenea schemă în viitor?
Până la un răspuns clar, rămâne o concluzie amară: Băile Herculane au fost furate bucată cu bucată, printr-un mecanism în care lăcomia, corupţia şi complicitatea au fost mai puternice decât legea.