Cosmin Pol
În satul liniştit Cristeşti, judeţul Mureş, unde găinile cotcodăceau după un orar misterios, iar vecinii discutau la poartă despre vreme şi cotele bursiere din târgul de vechituri ca şi cum ar fi fost ştiri internaţionale, m-am născut eu, un copil despre care nimeni nu-şi imagina încă, ce nebunie artistică şi cât talent ascunde.
Am copilărit tot aici, printre uliţe prăfuite, pruni cu personalitate şi câteva vaci ale satului care mă considerau, fără să mă întrebe, prietenul lor oficial. La şcoala primară din Cristeşti, unde clasele miroseau a petrol, cretă şi a caiete proaspăt cumpărate, eu mi-am continuat adevărata pasiune: să pictez, să modelez şi să mă joc cu orice material care putea fi convins să devină artă. În timp ce alţi colegi se jucau cu maşinuţe, eu transformam plastilina într-un balaur cu şapte capete, iar desenul meu cu o oaie avea atâta personalitate încât părea gata să-şi caute singură iarba preferată. Educatoarele şi învăţătoarele nu ştiau dacă să-mi pună notă sau să-mi facă o galerie, dar într-o zi, uitându-se la un tablou al meu cu „Apus peste Cristeşti şi combinatul Azomureş în stil abstract”, s-au uitat una la alta şi au zis: „Copilul ăsta ori devine artist, ori arhitect de extratereştri! Trebuie trimis la o şcoală specială în oraş !”
Aşa că, într-o şedinţă foarte serioasă cu mama, care era directoarea grădiniţei din Cristeşti, profesoarele i-au sugerat să mă dea în clasele V–VIII la Şcoala de Arte din Târgu Mureş.
Mama, surprinsă şi mândră, a zis doar: „No, dacă tot modelează plastilina mai bine decât modelează vecina sarmalele, merită încercarea!”
Şi aşa a început povestea mea artistică: un copil din Cristeşti care transforma orice obiect într-o creaţie originală şi care a pornit spre Târgu Mureş cu un ghiozdan, nişte creioane colorate un bloc de desen mare cât un panou publicitar şi foarte mult entuziasm… poate prea mult, căci uneori îmi coloram şi hainele, nu doar caietele… dar asta e altă poveste.
Drumul meu artistic a continuat firesc spre Liceul de Arte din Târgu Mureş, loc plin de mister, talent şi… o colecţie impresionantă de personaje pe care nici cel mai curajos regizor cu cravată galbenă nu le-ar fi adunat la un loc.
Când am ajuns acolo, am dat peste colegi noi, fiecare mai pestriţ decât un curcubeu supărat. Era băiatul acela care venea cu părul prins într-un coc artistic şi spunea că se inspiră din „energia cosmică”, fata care purta numai haine negre pentru că „arta cere sacrificiu”, şi altul care îşi ţinea pensulele înfipte într-o vişinată veche spunea că „dă vibraţii turmentate în astral”.
Doar eu, copilul din Cristeşti, sosit de la periferia oraşului, aveam rucsacul plin cu creioane tocite şi un sandviş cu parizel pe care îl ascundeam ca pe o comoară, de teamă să nu-mi fie criticat la vreo oră de istoria artei.
Majoritatea colegilor erau foarte mândri de originile lor sociale. Mai toţi povesteau cu voce tare şi plină de încredere:
„Ai mei sunt oameni importanţi în oraş…” „Tata e director!” „Bunica mea stă la aceeaşi masă cu primaru.”
Eu, în schimb, veneam cu poveşti din sat: cum am alergat după găini, cum am pictat un apus pe gard, cum am sculptat o mătură stricată şi am transformat-o în „lucrare de artă conceptuală”.
Şi chiar dacă unii ridicau din sprânceană, artistul din Cristeşti nu se lăsa intimidat cu una cu două: îmi vedeam de lucru, pictam cu pasiune şi modelam lutul ca şi cum toată copilăria mea se cuibărise în palme.
Deşi unii colegi se lăudau cu părinţii şi influenţele lor de oraş, eu aveam ceva mai puternic: îndrăzneala haiducilor şi creativitatea sinceră de care nu duceam lipsă .
Şi, culmea, profesorii au observat asta. Uneori veneau, se uitau la lucrarea mea şi ziceau: „Bravo, măi ţărane, tu chiar vezi lumea altfel, ai talent. Aşa să rămâi!”
Aşa că pe culoarele liceului de arte, printre personalităţi colorate şi ego-uri lucioase, eu deveneam tot mai sigur de un lucru: nu contează de unde vii, contează ce creezi şi ce suflet pui pe pânza vieţii pastelate, în lut sau în culoare. Şi astfel, copilul de la periferia oraşului începea să-şi facă loc… nu prin origini, deşi am originile nobile şi sunt mândru de moştenirea urmaşilor mei, ci prin talent în selecta lume a artei.