Mulțumim veteranilor de război ai Armatei Române din cadrul Forțelor Speciale (membri ai AMVVD – Asociația Militarilor Veterani de Război și Militarilor cu Dizabilități) care ne-au trimis imagini de la repetiția generală ce are loc acum la Arcul de Triumf din București, în pregătirea paradei militare de la 1 Decembrie.

Militarii români care au făcut parte din forțele dislocate în teatrele de operații din Irak, Somalia, Kosovo, Afghanistan, Angola sau Bosnia au reprezentat cu succes țara noastră peste tot unde au fost trimiși. Datorită lor, România are astăzi o poziție puternică în NATO, iar militarii români sunt foarte apreciați. Știm cu toții că românii au fost întotdeauna dați ca exemplu de vitejie, putere de luptă și, nu în ultimul rând, capacitate de coordonare. Nu întâmplător românilor li s-a încredințat, de mai multe ori, conducerea unor contingente militare internaționale în teatrele de operații.

Ei au și un mesaj pentru cei mai tineri cititori ai cotidianului Cuvântul liber: „Dragi tineri, păstrați respectul pentru libertate și adevăr. Viitorul României este în mâinile voastre, iar noi vă privim cu încredere. Țara are nevoie de energia voastră, de curajul vostru, de creativitate și de înțelepciune. Fie că alegeți drumul științei, al culturii, al serviciului public sau al uniformei militare, să o faceți cu responsabilitate și cu dragoste pentru România. Nu uitați niciodată că identitatea unui popor este formată din istoria, sacrificiile și visele generațiilor anterioare. Viitorul însă vă aparține!”

Peste 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice – dintre care 60 în expoziție statică – și 45 de aeronave vor participa la parada militară organizată pe 1 Decembrie, la Arcul de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Potrivit MApN, la paradă vor defila și 240 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Cinste veteranilor români și glorie eternă eroilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă!
La mulți ani, România!

Andrei Roman