Poezie: Kocsis Francisko – pentru volumul Alibi pentru aflarea în viaţă, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2024;
Critică literară – Iulian Boldea – pentru volumul Rătăcind printre ficţiuni. Secvenţe de literatură română contemporană, Editura Eikon, 2024;
Eseu; Eugeniu Nistor, pentru volumul Filozofie şi spiritualitate românească, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2024.
Juriul a hotărât acordarea unei Diplome de Excelenţă scriitorului Aurel Hancu, la împlinirea, în acest an, a frumoasei vârste de 85 de ani.
Ţinând cont de activitatea îndelungată – peste trei decenii (1995-2025, cu efecte literare benefice pentru mulţi scriitori din breasla mureşeană, juriul a decis să acorde Editurii Ardealul din Târgu Mureş, fondată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România în primăvara anului 1995, o Diplomă de Excelenţă.
Premiile au fost decernate sâmbătă, 29 noiembrie, în cadrul Colocviului revistelor de cultură şi de ştiinţe umaniste, ediţia a XII –a, organizată de Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu Motru” al Academiei Române, Societatea Scriitorilor Mureşeni – Editura Ardealul. Manifestarea a fost găzduită de Studioul Regional Radio România Târgu Mureş, partener în proiect. (I.S.)

