Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sârbu, a efectuat mai multe vizite de lucru în oraș alături de prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, pentru a analiza proiectele locale considerate modele de bune practici la nivel județean. Edilul a declarat că Școala Duală, Centrul Creștin Social-Medical de Zi și de Noapte, precum și fabrica Hochland reprezintă „exemple pozitive pentru întreg județul Mureș”.
Una dintre opriri a fost la Liceul Tehnologic nr. 1, unde funcționează Școala Duală cu sprijinul Asociației Fit for Future Sighișoara. Primarul a subliniat progresul considerabil al programului, care a pornit în 2021 cu 12 elevi și a ajuns astăzi la aproape 150 de tineri. Aceștia beneficiază de ateliere moderne, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii, ceea ce – potrivit edilului – „le asigură cu adevărat un viitor”.
Vizita a inclus și sediul Hochland din Sighișoara, un punct strategic pentru cel mai mare producător de brânzeturi din România. Compania este partener în sistemul educațional dual, iar activitatea desfășurată aici a fost apreciată și de prefectul județului.
Un alt obiectiv vizitat a fost Centrul Creștin Social-Medical de Zi și de Noapte, unde personalul dedicat îngrijirii vârstnicilor i-a întâmpinat pe reprezentanții autorităților locale. Primarul Sârbu a subliniat că serviciile oferite inspiră încredere și siguranță familiilor care aleg să-și lase persoanele dragi în grija centrului.
La finalul vizitelor, edilul a afirmat că succesul acestor proiecte se datorează înainte de toate oamenilor implicați. „Nu clădirile, nu echipamentele și nici certificatele fac diferența. Oamenii, modul în care aleg să fie prezenți și responsabilitatea pe care și-o asumă, acestea schimbă un oraș”, a transmis primarul Iulian Sârbu.
Alex Corin

