Trecutul are mereu ceva de spus. În cadrul acestei rubrici, redeschidem filele timpului şi aducem la lumină articole, reportaje şi fragmente din arhiva Cuvântul liber. De la Ardeal Nou, 1946, continuat apoi de primul cotidian românesc din judeţ, Steaua Roşie, până la Cuvântul liber, din 1990 încoace.
Prin aceste materiale, redescoperim nu doar evenimentele şi oamenii care au marcat epoca, ci şi felul în care se scria, se gândea şi se trăia jurnalismul de odinioară.
O incursiune în istoria presei locale – spusă chiar din paginile ei.
Începutul anului 1948 a fost marcat la Târgu Mureş de un furt revoltător la Fabrica de Zahăr din localitate. Într-o perioadă în care mâncarea se dădea pe cartelă, în care aveai zahăr, făină, ulei la porţia de câteva sute de grame pe lună, nişte indivizi, consideraţi de presa vremii „extrem de periculoşi” au furat nu mai puţin de 3500 de kg de zahăr.
Presa anunţa cu indignare că organele de Control Economic au reuşit să destructureze, după „îndelungate cercetări”, o bandă formată atât din angajaţi ai fabricii, cât şi din reprezentanţi ai aparatului fiscal. „E lesne de închipuit cât au reuşit să fure”, scria ziarul Ardealul Nou, menţionând că în urma percheziţiilor fuseseră găsite 3500 kg de zahăr, o cantitate uriaşă pentru vremurile marcate de lipsuri.
Procesul hoţilor de zahăr s-a deschis la Tribunalul din Târgu Mureş la începutul lunii ianuarie 1948. Ziarul relata că inculpaţii s-au prezentat „confuz, vag, ridicol”, încercând să justifice cantităţi impresionante de zahăr prin explicaţii naive: că au cumpărat zahăr „pentru nevoile familiei”, că l-au primit „de la un necunoscut” ori că provin din economiile fratelui.
Sindicatul Funcţionarilor Publici a cerut maximul de pedeapsă, afirmând că astfel de fapte „nu mai trebuie tolerate”.
Un proces amânat, aşteptat cu încordare
Întrucât instanţele nu lucraseră pe 2 februarie din cauza sărbătorilor, procesul fusese amânat pentru 7 februarie. Publicul aştepta cu nerăbdare verdictul, presa insistând că legea era clară şi probele „concludente”. Un alt articol explica faptul că partea de sabotaj – prevăzută în legea Pătrăşcanu – urma să fie judecată separat, actualul complet ocupându-se de furtul propriu-zis.
Audierile – o desfăşurare tensionată
Martorii au depus mărturii contradictorii, iar sala reacţiona cu uimire şi rumoare. Unii susţineau că au vândut zahăr „la preţ oficial”, alţii recunoşteau vânzări pe sub mână. Preşedintele instanţei ironiza situaţia: „Vai ce oameni cumsecade, dacă toată lumea ar fi ca voi n-ar mai avea ce lucra instanţele de sabotaj!”
Sentinţele din 22 februarie 1948
Verdictul, mult aşteptat, a fost în cele din urmă pronunţat. Completul format din judecătorii Bratu, Humescu şi Abu a dat următoarele condamnări:
Marin Tomiţă, agent fiscal – 14 luni închisoare + 20.000 lei amendă
Ladislau Vass, magazioner – 1 an închisoare + 20.000 lei amendă
Silviu Moldovan – 1 an închisoare + 10.000 lei amendă
Ioan Friss – 2 luni închisoare
Ioan Csefi – 10 luni închisoare + 20.000 lei amendă
Gheorghe Dan – 2 luni închisoare
Instanţa sublinia că faptele erau grave „raportate la vremurile grele” şi că asemenea elemente „trebuiesc îndepărtate pe un timp îndelungat din rândul societăţii”.
Pagină realizată de Sanda Viţelar