Cupa Internațională la Fotbal Tenis, probele de simplu feminin și masculin, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Famagusta, Cipru. Competiția, cunoscută sub numele de „Esther Jordi Trophy”, a ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție și este finanțată de un pasionat susținător al acestui sport, un bancher elvețian care în 2025 a contribuit cu 20.000 de euro pentru organizare și premiile oferite.
România a fost reprezentată cu onoare de o delegație formată din patru sportivi: doi sportivi din Alexandria și doi sportivi de la Clubul Gombos Martial Arts din Târgu Mureș, frații Varó. La startul calificărilor, pentru ambele grupe valorice, s-au aliniat sportivi din numeroase țări, precum Turcia, Cipru, Danemarca, Ungaria, Irak și Pakistan.
Toți cei patru sportivi ai delegației României au avut o evoluție excelentă, reușind calificarea în fazele superioare ale competiției. Pentru clubul târgumureșean, rezultatele au fost deosebite: Szabolcs Varó a ajuns în semifinale și a încheiat competiția pe locul al patrulea, în timp ce fratele său, Norbert Varó, a reușit o performanță de excepție, dominând adversarii și câștigând trofeul și marele premiu.
La fel de impresionantă a fost și prestația Anamariei Gherghel, care și-a confirmat încă o dată statutul de sportivă de elită. Participând la toate edițiile anterioare, Gherghel a reușit de fiecare dată să cucerească trofeul și premiul pus în joc, menținându-și de peste zece ani invincibilitatea pe plan internațional, atât în Europa, cât și la nivel mondial — o performanță cu adevărat uluitoare.
(Sursa foto: Varo Gyuszi)
Sorin Crăciun
Distribuie:

