Începând cu 29 martie 2026, Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa, va opera curse spre nouă noi destinaţii din Târgu Mureş. Vestea mult aşteptată de mureşeni a fost dată astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în noul terminal de pasageri de pe Aeroportul „Transilvania” Târgu Mureş, susținută de András Rádó – managerul de comunicare al companiei aeriene. Dar cea mai importantă veste este că Wizz Air va avea una dintre bazele sale din Europa la Târgu Mureş, ceea ce înseamnă că de aici va opera în permanență o aeronavă și vor exista mai multe echipaje.

Radó András, director de comunicare al companiei Wizz Air:  „Wizz Air revine la Târgu Mureș și ne vom redeschide baza începând din martie anul viitor. Vom aduce o nouă aeronavă și mai multe rute noi. Este o zi mare, suntem foarte fericiți să revenim după atâția ani.
Vom deschide baza odată cu începutul noului sezon de vară în aviație, care începe pe 29 martie 2026. Vom aduce un avion aici, care va opera 10 rute către opt țări.”

Oficialul Wizz Air a declarat că deja compania va începe recrutarea de personal din această zonă, piloți și personal însoțitor de bord: „Până atunci vom recruta personal — vrem oameni locali aici. Vom avea nevoie de piloți și de însoțitori de bord, aproximativ 40 de persoane în total. Așadar, dacă știți pe cineva care ar dori să lucreze la noi ca însoțitor de bord sau pilot, vă rugăm să îi spuneți, pentru că ne dorim foarte mult să avem mai mulți localnici în echipa noastră.”

În continuare, reprezentantul Wizz Air a anunțat rutele:
„Avem o listă foarte impresionantă de destinații. Vom zbura spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Larnaca (Cipru), Paris Beauvais (Franța), Dortmund și Memmingen (Germania), Milano Bergamo și Roma Fiumicino (Italia), Basel (Elveția), precum și Londra Luton (Marea Britanie), Și, după cum puteți vedea, prețurile sunt practic imbatabile. Nici măcar 15 euro. Cred că taxiul meu din această dimineață a costat mult mai mult decât oricare dintre aceste prețuri. Vom începe la sfârșitul lunii martie. Nu este o glumă de 1 aprilie, vom începe în martie. Și, în plus, veți vedea că vom zbura pe toate aceste rute aproape de două-trei ori pe săptămână, deci legături foarte convenabile, cred, mult așteptate. Vom oferi 430.000 de locuri anul viitor din acest oraș minunat. La bază, în Târgu Mureș, va fi o aeronavă, un Airbus A320, un avion nou, foarte modern, foarte prietenos cu mediul. Așadar, ne asigurăm că această regiune frumoasă nu primește avioane vechi, ci aducem și vom staționa — sperăm mai multe în viitor — dar cu siguranță avioane noi.”

Radó András a mulțumit oficialităților locale prezente la eveniment: Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș, Csibi Attila Zoltán – vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș, și directorului Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureș, Peti Andrei, pentru că timp de mai bine de un an au căutat soluții pentru ca Wizz Air să se întoarcă la Târgu Mureș.

„Aș dori să vă mulțumesc că ați făcut acest lucru posibil și că v-ați respectat promisiunea făcută în urmă cu un an și ați readus compania aici, pentru că eu cred că este o oportunitate extraordinară pentru turismul local. Și, așa cum am discutat cu reprezentanții locali ai consiliului municipal și ai consiliului județean, suntem bucuroși să aducem mai mulți turiști în această regiune, pentru că nu este vorba doar despre voi, cei care doriți să zburați din Târgu Mureș, ci și despre stimularea turismului, crearea de locuri de muncă în regiune și aducerea mai multor oameni, pentru ca aceștia să se bucure și să descopere această regiune fantastică a Transilvaniei. Iar aceasta este forma rețelei noastre”, a declarat managerul de comunicare al Wizz Air.

Wizz Air are peste 900 de rute către peste 200 de destinaţii, o flotă de 250 de aeronave, 10.000 de angajaţi, dintre care aproape 2.000 de români. Anul acesta au transportat peste 72 de milioane de pasageri şi au 36 de baze în Europa, unde sunt garate aeronave şi există echipaje. Unu din doi pasageri români călătoreşte cu Wizz Air, astfel că este cea mai importantă companie.

Investițiile majore de la Aeroportul Târgu Mureș vor continua

Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș:
„Astăzi nu doar că se lansează noi curse, dar începe și o nouă etapă în istoria aeroportului. De acasă, la prețuri accesibile, putem zbura către marile orașe ale Europei. Este incontestabil faptul că aeroportul are un rol-cheie în dezvoltarea economică a județului Mureș, atrage investiții noi, creează locuri de muncă și contribuie la o calitate a vieții mai bună pentru locuitorii din regiune. Tocmai de aceea, operarea, întreținerea și dezvoltarea continuă reprezintă o provocare uriașă.”

Oficialul a trecut în revistă istoria recentă a aeroportului de la momentul din 2016, când a fost închis din cauza degradării sale, și până astăzi. „Doar în ultimii ani și mai ales în ultimii patru ani s-a modernizat sistemul de iluminare pentru parcarea aeronavelor, s-au achiziționat echipamente noi de securitate aeroportuară, s-a construit o stație de pompieri nou-nouță, s-a cumpărat a doua autospecială de intervenție la incendiu, s-a construit o stație de pompare și tratare pentru colectarea apelor pluviale. În 2022, însă, a început cea mai amplă dezvoltare din istoria aeroportului. Am extins terminalul de pasageri, capacitatea fiind acum de 1.500 de pasageri simultan. Am extins platforma de parcare a aeronavelor, aceasta fiind acum de 8.300 m². Dezvoltarea nu se oprește aici. Se lucrează la extinderea rețelei electrice, proiectul pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic se află în faza premergătoare semnării contractului. Nu am renunțat la realizarea terminalului cargo. Urmează amenajarea unui sens giratoriu la intrarea în aeroport, iar statuia lui Aurel Vlaicu va fi renovată”, a mai declarat Péter Ferenc.

Csibi Attila Zoltán: „Acesta este doar începutul”
Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, gazda evenimentului, coordonează de luni de zile discuțiile cu compania aeriană pentru a aduce această investiție la Târgu Mureș. Acesta a subliniat că anunțul de azi marchează începutul unei noi etape: „Astăzi am ajuns în punctul în care cea mai mare companie aeriană de pe piața din România, Wizz Air, revine la Târgu Mureș – companie al cărei prim avion care a aterizat în România a ajuns chiar aici, acum aproape douăzeci de ani. Acest moment nu este o întâmplare. Este rezultatul întâlnirii dintre o nevoie reală a comunității, o responsabilitate politică și o muncă profesionistă dusă cu perseverență.” El a evidențiat că aeroportul intră într-o perioadă de creștere în care comunitatea, economia și turismul vor beneficia simultan, iar în următorii ani se vor deschide oportunități fără precedent pentru regiune.

Apel către mureșeni să susțină aceste curse

Președintele Consiliului Județean Mureș a declarat că doar prin implicarea tuturor aceste curse vor putea fi menținute și a făcut un apel către mureșeni să își cumpere bilete pe rutele care vor fi operate din martie. „În final, dați-mi voie totuși să vă cer sprijinul. Avem nevoie de pasageri și aici aș dori să vă rog să ne ajutați, într-adevăr, să sprijinim aeroportul din Târgu Mureș, să îndemnăm ca toți cei care locuiesc în Târgu Mureș și în această regiune să cumpere curse de pe Aeroportul Târgu Mureș. Doar așa putem să rezistăm pe piață, unde știm foarte bine că este o concurență foarte mare”, a spus Péter Ferenc.

Același mesaj l-a avut și  Peti Andrei, directorul aeroportului: “Ați fost alături de noi în acești ani grei și, din acest moment, depindem în continuare de dumneavoastră, de dorința dumneavoastră de a călători. Prețurile promoționale sunt foarte atractive și contăm pe sprijinul dumneavoastră. Pentru a menține stabilitatea operațiunilor și pentru a putea dezvolta în continuare rețeaua de rute, este esențial ca aceste curse să fie utilizate. De aceea, facem un apel către presă, către operatorii din turism și către întreaga comunitate să sprijine Aeroportul din Târgu Mureș și să încurajeze cât mai mulți pasageri să aleagă zborurile de aici. Responsabilitatea Consiliului Județean Mureș și a aeroportului este să își facă datoria astfel încât acest aeroport să fie menținut și dezvoltat. Este important ca toată lumea să înțeleagă că acest aeroport trebuie susținut”

Rezervările de bilete sunt deja posibile pe pagina de internet a operatorului aerian. 

Dragoș Bardoși