Clubul ACS BSG Târgu Mureș a fost unul dintre marii laureați ai Galei FRL 2025, desfășurată marți, 9 decembrie 2025, la Hotelul Andy Grand din Predeal. Evenimentul, organizat în prezența unor nume importante din sportul românesc – președintele ANS Bogdan Constantin Matei, directorul juridic ANS Răzvan Cuc, președintele FRL Răzvan Pîrcălabu, secretarul general FRL Alin Grigore, campionul olimpic Vasile Andrei și reprezentanți ai biroului federal – a evidențiat cele mai valoroase rezultate ale anului în lupte.

Printre cei mai aplaudați sportivi s-au numărat reprezentanții BSG Târgu Mureș, premiați pentru un an competițional remarcabil.

Georgiana Valia Hărșan a primit distincții pentru performanțele sale la nivel european și mondial: campioană europeană U17 la lupte feminine, campioană europeană U15 la lupte pe plajă, medaliată cu bronz la Campionatul European U15, locul V la Campionatul Mondial U17 și multiplă campioană națională. Pentru aceste realizări, sportiva a fost declarată „Sportiva anului” la categoria U17.

La rândul său, Nagy István a fost recompensat cu titlurile de campion european U15, vicecampion european U15 la lupte pe plajă și pentru multiplele titluri naționale, fiind desemnat „Sportivul anului” la categoria U15.

Cei doi sportivi au fost apreciați pentru exemplul pe care îl oferă generației lor – disciplină, modestie, efort constant și un stil de viață sănătos.

În cadrul momentelor de discurs, reprezentanții clubului au subliniat rolul esențial al sportului în dezvoltarea tinerilor într-o lume dominată de tehnologie și distrageri, accentuând importanța disciplinei, autocontrolului, curajului și spiritului de echipă.
„Nu există satisfacție mai mare pentru un antrenor decât să-și vadă elevii răsplătiți pe saltea. Sunt mândru de fiecare dintre voi”, a transmis stafful tehnic al BSG.

Finalul galei a adus încă o recunoaștere majoră: ACS BSG Târgu Mureș a fost desemnat cel mai bun organizator de competiții în 2025 și cel mai valoros club sportiv privat din România. Reprezentanții clubului au adresat mulțumiri Primăriei Gălești, Consiliului Local Gălești, părinților și tuturor susținătorilor care au contribuit la aceste performanțe istorice!

(Sursa foto: ACS Lupte BSG)

Sorin Crăciun