Cosmin Pop
România a mai trăit o dată momentul în care ni s-a spus că „se încearcă ceva împotriva legii”. A fost OUG 13. Atunci scăpa unul. Am ieșit în stradă pentru că vedeam exact cine trebuia protejat. Știam ținta, știam beneficiarul, știam direcția. Totul era vizibil, brutal, primitiv.
Și pentru asta ne-am revoltat.
Astăzi am aflat că acea ordonanță, care atunci părea un pericol uriaș, era doar antetul unei epoci. Atunci scăpa unul.
Acum am aflat cum pot scăpa toți.
Nu prin ordonanțe date noaptea.
Nu prin trântit uși sau scandaluri televizate.
Ci printr-un mecanism atât de bine pus la punct, atât de discret și atât de „în regulă” la suprafață, încât aproape nimeni nu îl vede.
Justiția se golește de conținut chiar sub ochii noștri, iar noi încă ne certăm dacă e vina unui partid sau a altuia.
De la Bruxelles părem impecabili.
Am implementat toate reformele la milimetru, am bifat toate recomandările, am ajustat legile exact cum trebuie.
Suntem exemplari pe hârtie.
Am adoptat forma lor pentru funcția noastră.
Ei cred că ne-am reformat.
Noi știm că ne-am reorganizat.
Instituțiile arată european.
Funcționarea lor e balcanică.
Exteriorul e Occident.
Interiorul e construit pentru supraviețuirea unor cercuri care nu renunță niciodată la control.
Când cineva incomod trebuie izolat, nu se strigă, nu se amenință, nu se orchestrează nimic la vedere. Se întâmplă ceva „procedural”. O mutare. O amânare. O interpretare. O rotație. Un detaliu aparent tehnic, care schimbă tot.
Și dosarul merge înainte fără să ajungă vreodată la destinație.
Nu e neglijență.
Nu e întâmplare.
Este metoda perfectă într-o lume care a condamnat OUG 13, dar nu vede o prescripție lucrată în liniște.
Justiția nu mai e politizată.
E administrată.
Și exact asta e problema.
O administrație nu lasă urme, nu urlă și nu se compromite. Pur și simplu reglează: cine merge înainte și cine se oprește. Cine intră în radar și cine dispare. Cine cade și cine e salvat.
Și atunci devine clar că lupta pentru statul de drept nu se mai duce pe legi, ci pe funcția ascunsă a instituțiilor. Legea e aceeași pentru toți, dar funcția ei diferă în practică.
Iar practica e controlată.
De aceea revolta nu e doar morală.
E logică.
Nu poți construi o țară modernă pe un sistem în care Justiția vede perfect cine e puternic, cine e protejat, cine e conectat și cine trebuie lăsat să cadă. Atâta timp cât ochii Justiției rămân deschiși către oameni și închiși către fapte, România rămâne un stat care mimează reforma și orchestrează excepția.
De aceea mesajul nu e un slogan.
E o propoziție de ultimă instanță:
Eliberați Justiția. Legați-i ochii.
Dați-i înapoi orbirea care o face dreaptă.
Pentru că doar o Justiție care nu vede persoane poate vedea adevărul.
Altfel vom rămâne într-o țară în care OUG 13 pare o glumă naivă, iar dreptatea – un accident fericit.
Asta este revolta care urmează.
Și acum, în sfârșit, avem motivul real.