La un campionat de bârfe, zvonuri, şuşanele, am bate oricând, orice popor. Ia să vedem…
Manipularea e bună? Dar Poliţia? Dar Justiţia? Dar Biserica? Hai, zi, doctorii sunt buni? Da, toate şi toţi sunt buni, când ne convine nouă. Sau, dacă ne profită. Şi am da oricât dacă am şti că ne profită. Mai ales dacă ne-ar durea. Sau dacă vrem şi primim dreptate. În rest? Niet, spasiva!
Ei bine, exploatând exact această stare de fapt, oameni-orchestră, acoperiţi sau nu, poate doar simpli executaţi din teamă sau din plăcere, au pregătit de ani buni poporul pentru resetare. O resetare care să-i ţină sau să-i aducă la butoane. Pe ei sau pe cei din spatele lor. La acele butoane care să învârtă profitul precum sloturile cu cireşe sau lămâi în Casino… Pentru că, dacă nu aţi auzit încă vorba, adesea „ţara s-a jucat la barbut”, iar noi nu am fost decât masa amorfă pusă în joc, când de unii, când de alţii. Uneori de-a valma, alteori pe căprării, cum s-ar zice, pe bresle sau categorii sociale.
Ce, nu vă amintiţi de… lupta de clasă?! O retrăim astăzi când vrem, adică ni s-a inoculat ideea că trebuie „să fim egali”, iar varianta asta, lucrată în detaliu, a venit ca o mănuşă într-o epocă în care, datorită reţelelor de socializare „prostul satului are dreptul la opinie”, însă nici el nu ştie exact ce şi despre ce vorbeşte. Şi, uite aşa am ajuns mai uşor manipulabili ca oricând.
Ca popor. Ca neam. Ca ţară. Suntem din nou „frunza ce se clatină în vânt”, „o insulă latină într-o mare slavă”, curând se vor reinventa proletcultiştii şi, pas cu pas, scăpaţi de Klaus de la Sibiu, trecuţi probabil şi de Santa Klaus, ne vom trezi iarăşi ceea ce am fost, poate mai mult decât atât, capabili doar să fâsâim precum mămăliga până când li se va face iarăşi milă unora de noi şi ne vor crede gata să trăim liberi, măcar o vreme… Până atunci însă ne-am specializat în aceşti ani în absolut toate şmecheriile mardeiaşilor de cartier, ne pricepem la orice, iar când nu ne iese sărim la bătaie.
Găsim orice motiv să ne încăierăm, iar atunci când nu sunt motive le acceptăm pe cele confecţionate în laborator. Desigur, sunt mereu oameni-orchestră gata să ne cânte în aşa fel încât să ne considerăm importanţi, uitând că vioara-ntâi sunt de fapt alţii…
Şi-mi vine în minte mesajul de miercuri al unui fost consilier local, cică „om liber” cândva, la una din postările mele: „Eu aş zice să nu te bagi mai adânc în această chestiune – dacă acolo baţi unde înţeleg eu, indiferent dacă ai sau nu dreptate”… Ce dovadă mai clară ne trebuie pentru a înţelege că, încet, încet, sub diverse forme, se încearcă inducerea fricii?!
Şi nu-s decât 36 de ani de când unii s-au săturat să trăiască în frică şi minciună… Pentru ca acum, vorba românului, tocmai când ne era bine, am ajuns să ne fie rău… Un rău care place multora şi care dă satisfacţie celor care nu aveau nimic de oferit. Însă nu suntem capabili să ne vedem lungul nasului, astfel că acceptăm manipularea şi dezinformarea ca informare supremă. Pentru că pare-se ne hrănim din iluzii şi deziluzii. Însă nu pot să nu răbufnesc când constat cu semidocţi şi sfertodocţi, cu aer intelectual, unii chiar cu titluri universitare, distribuie texte sau ne dau lecţii în domenii despre care n-au auzit şi n-au habar măcar.
Deunăzi, o doamnă, angajat cică la Universitate, ne distribuia tuturor, deci şi studenţilor care, unii, probabil o văd drept vreo somitate, deci o vor crede, cum vom ajunge în curând fără apă pentru că betonul barajelor golite se va măcina din pricina frigului… Aşa cum s-au măcinat, zic eu, blocurile de locuinţe care găzduiesc milioanele de locuitori din oraşele ţării… Sau ăştia toţi om fi stând în apă de nu îngheaţă betoanele?? Ei bine, acesta este nivelul unei populaţii care se trage de brăcinar cu preşedintele căruia îi spune şi îi pune fel de fel de porecle, se bate pe burtă cu academicienii, ia la mişto poliţiştii şi nu s-ar supăra dacă mâine ar fi puşi la zid toţi magistraţii…
Aceştia din urmă pentru că au judecat după legile adoptate de aleşii poporului, căci, în cazul fiecăruia în parte, ar fi putut interpreta altfel legea, aşa, să le dea lor bine, dar n-au făcut-o, deci… ducă-se pe pustii… Mai are rost să vorbim de bugetele locale? Despre linii de finanţare şi de creditare? Despre ordonatorii de credite sau despre execuţii bugetare? Nu cred! Putem însă vorbi pe îndelete despre execuţiile publice ale unor oameni despre care fie nu ştim nimic, fie ştim prea multe, dar să avem grijă să nu fie dintre ai noştri. Căci, vă amintiţi cum au scăpat primarii şi nu numai după ce au fost scoase din dosare interceptările SRI? Susţinătorii penalilor au aplaudat măsura atunci, iar magistraţii au fost practic legaţi la mâini şi la picioare…
Apoi s-au schimbat termenele de prescripţie. Prin lege. Din nou a tăcut lumea, căci au scăpat ai lor… Şi, tot aşa… Dar, aşa cum era de aşteptat, pe aceleaşi legi, scapă şi alţii. Le-am dat politicienii. Legile. Şi scăparea. Dar nu e vina lor. Poporul a fost deja convins că nu se face dreptate cum vrea el… Iar în vremurile bune de astăzi nu se lucrează doar la dosarele personale, nu se caută doar nod în papură, ci se folosesc „săgeţi”, oameni coordonaţi de oamenii-orchestră care se detonează de fiecare dată când e nevoie.
O formă liberă a manipulării în spatele căreia stau, de fapt, structuri bine orânduite pentru a conduce atât azi cât şi mâine… Folosindu-se aceleaşi tipologii: „cozile de topor”, „nefericiţii” din toate sistemele şi, nu în ultimul rând, „acoperiţii” pregătiţi cu migală să devină „victime” ale sistemelor pe care au primit ordin pe unitate să le zdruncine din temelii.
Şi-n tot acest iureş, când avem a vorbi despre atâtea, fără substanţă, fără rost, dar care să ne pună în mişcare hormonii fericirii, de ce ne-ar mai interesa oare că puterea de cumpărare a scăzut cu mult peste rata inflaţiei sau că, deşi din 1 ianuarie 2026 vom plăti taxe şi impozite aproape în cuantum dublu ca valoare, nimeni nu ştie să ne spună exact unde şi pe ce se vor duce banii.
Nu avem proiecte. Nu avem perspective. Nu avem ochi şi urechi decât pentru bârfe, zvonuri, şuşanele. Ne vom aduce însă aminte curând că, pentru două-trei zile trebuie „să fim mai buni”, iar păpuşarii probabil vor fi obosit şi ei sau se vor fi dus la o cafea lăsându-ne să ne tragem sufletul. Pentru ca mai apoi, pe ultima sută de metri ai acestui an, sub fumigena pregătită deja cu minuţiozitate, să se mai dea un tun. La fel ca în fiecare an. Părerea mea.