Cosmin Pop
România a mai trăit o dată momentul în care ni s-a spus că „se încearcă ceva împotriva legii”. A fost OUG 13. Atunci scăpa unul. Am ieşit în stradă pentru că vedeam exact cine trebuia protejat. Ştiam ţinta, ştiam beneficiarul, ştiam direcţia. Totul era vizibil, brutal, primitiv.
Şi pentru asta ne-am revoltat.
Astăzi am aflat că acea ordonanţă, care atunci părea un pericol uriaş, era doar antetul unei epoci. Atunci scăpa unul.
Acum am aflat cum pot scăpa toţi.
Nu prin ordonanţe date noaptea.
Nu prin trântit uşi sau scandaluri televizate.
Ci printr-un mecanism atât de bine pus la punct, atât de discret şi atât de „în regulă” la suprafaţă, încât aproape nimeni nu îl vede.
Justiţia se goleşte de conţinut chiar sub ochii noştri, iar noi încă ne certăm dacă e vina unui partid sau a altuia.
De la Bruxelles părem impecabili.
Am implementat toate reformele la milimetru, am bifat toate recomandările, am ajustat legile exact cum trebuie.
Suntem exemplari pe hârtie.
Am adoptat forma lor pentru funcţia noastră.
Ei cred că ne-am reformat.
Noi ştim că ne-am reorganizat.
Instituţiile arată european.
Funcţionarea lor e balcanică.
Exteriorul e Occident.
Interiorul e construit pentru supravieţuirea unor cercuri care nu renunţă niciodată la control.
Când cineva incomod trebuie izolat, nu se strigă, nu se ameninţă, nu se orchestrează nimic la vedere. Se întâmplă ceva „procedural”. O mutare. O amânare. O interpretare. O rotaţie. Un detaliu aparent tehnic, care schimbă tot.
Şi dosarul merge înainte fără să ajungă vreodată la destinaţie.
Nu e neglijenţă.
Nu e întâmplare.
Este metoda perfectă într-o lume care a condamnat OUG 13, dar nu vede o prescripţie lucrată în linişte.
Justiţia nu mai e politizată.
E administrată.
Şi exact asta e problema.
O administraţie nu lasă urme, nu urlă şi nu se compromite. Pur şi simplu reglează: cine merge înainte şi cine se opreşte. Cine intră în radar şi cine dispare. Cine cade şi cine e salvat.
Şi atunci devine clar că lupta pentru statul de drept nu se mai duce pe legi, ci pe funcţia ascunsă a instituţiilor. Legea e aceeaşi pentru toţi, dar funcţia ei diferă în practică.
Iar practica e controlată.
De aceea revolta nu e doar morală.
E logică.
Nu poţi construi o ţară modernă pe un sistem în care Justiţia vede perfect cine e puternic, cine e protejat, cine e conectat şi cine trebuie lăsat să cadă. Atâta timp cât ochii Justiţiei rămân deschişi către oameni şi închişi către fapte, România rămâne un stat care mimează reforma şi orchestrează excepţia.
De aceea mesajul nu e un slogan.
E o propoziţie de ultimă instanţă:
Eliberaţi Justiţia. Legaţi-i ochii.
Daţi-i înapoi orbirea care o face dreaptă.
Pentru că doar o Justiţie care nu vede persoane poate vedea adevărul.
Altfel vom rămâne într-o ţară în care OUG 13 pare o glumă naivă, iar dreptatea – un accident fericit.
Asta este revolta care urmează.
Şi acum, în sfârşit, avem motivul real.