Ateliere de confecţionat Turca

Colindatul sau umblatul cu Turca

Pregătirea pentru umblatul cu Turca începe după 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, când încep şezătorile. La Sfântul Nicolae se întâlnesc prima dată feciorii din sat pentru a aduna şi forma ceata de colindători, aleg vătafii şi gazda unde se vor întâlni pentru repetiţii până la Crăciun.

Turca în Transilvania are asemănări cu jocul cu măşti din alte zone ale ţării, bouriţa, brezaia, sau cerbul, care au aproape aceleaşi elemente rituale, scenariu de desfăşurare şi semnificaţie.

Ion Ghinoiu descrie turca drept „o zeiţă bovină de origine neolitică”; se naşte în preajma solstiţiului de iarnă, petrece cu ceata de colindători, moare lovită şi apoi renaşte.

Obiceiul s-a păstrat în câteva sate mureşene, îl mai întâlnim pe Valea Mureşului, la Vătava, Dumbrava, Idicel şi Săcal.

Jocurile cu măşti sunt printre cele mai vechi obiceiuri legate de miturile agrare, care poartă semnificaţii simbolice, cu referire la fertilizarea pământului, la regenerarea vegetaţiei şi la moartea şi renaşterea timpului şi a divinităţii.

Turca este confecţionată dintr-un lipideu ţesut manual, fixat pe o botă, în aşa fel încât să acopere corpul celui ce o va juca. Pe lipideu sunt cusuţi cănaci coloraţi, zurgălăi, o piele de iepure sau căprioară şi „prâsnele” – rozete făcute din bureţi uscaţi pe care erau încrustate motive străvechi: soarele, luna, bradul etc. Capul turcii are un clonţ din lemn a cărui falcă de jos, activată printr-o sfoară, produce un „clămpănit” în timp ce e jucată. Coarnele sunt împodobite cu cănaci din lână.

Alaiul turcii, format din feciorii satului, colindători mai pricepuţi din rândul însuraţilor, interpretul turcii şi bgiduşul, ceteraşi, acompaniaţi de muzică, colindă din casă în casă, în seara de Ajun, făcând mult zgomot, întreţinând o atmosferă de umor şi bună dispoziţie.

În casele unde sunt fete de măritat, gazda dă un colac din făină de grâu şi colindătorii îl descântă, cu o oraţie de tip agrar.

Această poezie de urare se aseamănă cu pluguşorul, şi este un elogiu adus muncii şi priceperii, hărniciei gospodarului, dar exprimă şi dorinţele de a avea rod bogat în anul care vine, reprezentând esenţa urării, caracterul ei magic. (text postat de Muzeul Etnografic „Anton Badea”, Reghin)