Cupa Moș Crăciun a adus emoție, magie și rezultate remarcabile pentru sportivele de la CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș. În cadrul competiției naționale dedicate celor mai tineri sportivi de popice, clubul târgumureșean a obținut două medalii: una de aur și una de bronz.

Orosz Kata a cucerit medalia de aur la proba individual clasic, la categoria junioare U13, în timp ce Balogh Zsofia a urcat pe podium, obținând medalia de bronz la aceeași probă, la categoria junioare U15.

Sportivele, pregătite de antrenorul Orosz Istvan, au participat la un eveniment special, în care spiritul competițional s-a îmbinat armonios cu atmosfera sărbătorilor de iarnă. Pe lângă performanțele sportive, competiția a fost marcată de bucurie, determinare și zâmbete sincere din partea micilor participante.

Reprezentanții clubului au transmis un mesaj de mulțumire părinților, antrenorilor și sportivilor, subliniind importanța susținerii și a muncii în echipă, precum și rolul sportului în formarea caracterului și a încrederii în sine.

(Sursa foto: CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș)

Sorin Crăciun