Ileana Sandu
În ziua de 20 decembrie, Biserica creştină îl sărbătoreşte pe Ignatie Teoforul (35-117), episcop de Antiohia, martirizat în timpul împăratului roman Traian* A fost arestat, împreună cu alţi creştini şi pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma. Numit şi „Sfântul purtător al focului dragostei pentru Dumnezeu”, sărbătorirea lui în preajma solstiţiului de iarnă are două motivaţii: una etimologică: „ignis” („foc”) şi una simbolică – sfântul a fost devorat de lei, animale care simbolizau Soarele * În mod tradiţional, la 20 decembrie, românii sacrifică porcul de Crăciun, ziua fiind cunoscută sub numele de Ignatul porcilor.
În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstiţiul de iarnă. După sacrificarea porcilor, ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii.
Se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi. De acum încolo nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă, pentru că şi-au visat tăierea. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului. Femeile însărcinate, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de cea care patrona ziua: Înătoarea – o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Potrivit credinţei din popor, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, după care le opăreşte.
Prin multe parţi porcii sunt tăiaţi în această zi. O credinţă musceleană ne îndeamnă: „Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasere: găină, raţă, gâscă; ori înţeapă creasta la o găină neagră ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boli”.
La tăierea porcului nu trebuie să stea nimeni prin apropiere, dintre cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va mai fi bună. Cel ce taie porcul nu trebuie să strângă din dinţi, ca să nu iasă carnea porcului tare şi să fiarbă cu greutate.
Exista şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat.
Ion Creangă mărturiseşte în „Amintiri din copilărie”: „La Crăciun, când tăia tata porcul, şi-l pârlia, şi-l opăria, şi-l învălia iute cu paie, de-l înăduşii, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei”.
Etnologul Tudor Pamfile menţionează că „prin unele părţi se crede că se dă copiilor cari se scapă, noaptea în pat cu udul, să mănânce coada porcului şi vor scăpa de această slăbiciune”.
În credinţa populară, diferite organe sau părţi din carnea porcului tăiat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale oamenilor şi animalelor:
* Untura de la porcul negru e bună pentru sănătatea oilor.
* O bucată din untura de porc negru era dusă la biserică de Bobotează, pentru a fi sfinţită. Cu aceasta se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri.
* Sângele porcului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, era folosit pentru a-i afuma pe copiii care se speriau sau aveau guturai.
* Cu părul de porc se afumau copiii atunci când erau deochiaţi.
* Gospodarii cred că pot cunoaşte dacă în viitor nevestele lor vor naşte fete ori băieţi, după cum se arată o bucată de carne aşezată în osânză. Dacă în inima porcului se va găsi mult sânge închegat, aceasta era semn că stăpânul va avea noroc de mulţi bani. * Splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că vom avea o iarnă grea, cu multă zăpadă, însă, dacă este subţire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelşugat. (documentare – azm.gov.ro, identitatea.ro)