Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Reghin, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru promovarea în spațiul public a unor mesaje cu caracter antisemit.Potrivit informațiilor furnizate de Poliția municipiului Reghin – Biroul de Investigații Criminale, la data de 3 decembrie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce, în data de 2 decembrie, pe o rețea de socializare au fost postate comentarii cu conținut amenințător, jignitor și defăimător.

În același context, la postare a fost atașată o fotografie ce conținea o zvastică, precum și un mesaj cu caracter violent. În urma verificărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată ca fiind un bărbat de 42 de ani, din Reghin.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 19 decembrie 2025, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, procurorul de caz a decis luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovare în public, în orice mod, a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Alex Corin