Mugurel Puşcaş
Să vină Crăciunul, prieteni,
Divin şi feeric răstimp,
Cai, sănii, zăpezi troienite…
Copil… Dor de alt anotimp.
Să vină Crăciunul, prieteni,
Colinde pe uliţi de sat,
Verzi cetini de brad în pridvoare,
Miresme de timp unicat.
Să vină Crăciunul, prieteni,
Cu daruri, candoare şi mit,
Bunicul „sfădindu-mă” tainic,
Mustaţa-i zâmbind mucalit.
Mi-e dor de bunici, dor de mama,
De brad, de covrigi moi din ler,
Mi-e dor de-un Crăciun de pe urmă,
Cu-ai mei acum aripi în Cer.
Să vină Crăciunul în inimi!
Sfânt Prunc s-a născut! Să-L iubim!
În cuget cu dragoste pură,
Crai Drag să ‘nălţăm spre sublim.
Să vină Crăciunul, prieteni!
În noi?… Armonie şi cald!
Din suflet, prin ierni transilvane,
Cu drag, vă salută un bard!

