În Târgu Mureș, diminețile sunt aglomerate. Autobuzele gem, nervii se întind, iar administrația… greșește „material”. Nu oricum, ci fix acolo unde doare: la pensionari. Mai exact, la dreptul lor de a circula gratuit între 6.30 și 8 dimineața. Proiectul apare pe ordinea de zi. Presa îl vede. Oamenii îl citesc. Reacțiile explodează. Revoltă, indignare, telefoane, postări, comentarii. După care, ca într-o piesă prost regizată, apar comunicatele: UDMR Mureș se delimitează, Primăria explică doct că a fost o… eroare materială. Nimic mai mult. Nimic mai puțin. Așadar, nu s-a vrut. N-a fost intenție. A fost o literă rătăcită, o idee scăpată din tastatură, o hotărâre care s-a scris singură, noaptea, probabil, cât timp funcționarii dormeau cu capul pe dosar. Serios?

Pentru că vorbim despre o măsură care, corect sau nu, există în multe orașe. Descurajarea pensionarilor de a circula gratuit la orele de vârf nu este o blasfemie administrativă, ci o decizie de politici publice. Se poate discuta, argumenta, explica. Se pot face studii, simulări, consultări. Dar pentru asta îți trebuie ceva extrem de rar în administrația locală: coerență și asumare.

În schimb, la Târgu Mureș am primit exact opusul:– un proiect care apare „din greșeală”;– o reacție publică nervoasă;– o retragere rapidă;– scuze politicoase;– și multă auto-laudă despre cât de generoși suntem cu gratuitățile.

Penibilul situației nu stă în ideea în sine, ci în felul jalnic în care a fost gestionată. Ori cineva a greșit grav și nimeni nu verifică nimic înainte să ajungă pe masa Consiliului Local, ori a fost un test aruncat în spațiul public, să vedem „cum reacționează lumea”. Ambele variante sunt la fel de proaste. Pentru că administrația nu este un laborator de experimente pe nervii cetățenilor și nici un cenaclu de improvizație birocratică. Dacă vrei să iei o măsură nepopulară, o explici și ți-o asumi. Dacă nu o vrei, n-ar trebui să apară nici măcar „din eroare”.

Iar argumentul suprem – „transportul public rămâne unul dintre cele mai generoase din România” – sună a exact ce este: o perdea de fum. Generozitatea nu scuză lipsa de profesionalism. Nici gratuitățile nu compensează incoerența.

În final, mesajul transmis mureșenilor este simplu și trist: nu știm exact ce vrem, nu știm exact ce decidem, dar sperăm să nu vă supărați prea tare când mai greșim „material”.

Din păcate, la orele de vârf ale administrației locale, nu există abonament gratuit la competență.

Sanda Vițelar