Clubul Sportiv Șoimii de Mureș a avut o evoluție foarte bună la Turneul Campionilor Mediaș 2025, competiție de elită organizată sub egida Federației Române de Arc Tradițional și Field (FRATF), desfășurată în perioada 20–21 decembrie, la Mediaș. Evenimentul, organizat după standardele IFAA, a reunit unii dintre cei mai valoroși arcași din România, dar și sportivi din străinătate.

Arcașii clubului mureșean au urcat pe podium de cinci ori, confirmând nivelul ridicat de pregătire și constanța rezultatelor în competițiile importante.

Medaliile obținute de CS Șoimii de Mureș sunt următoarele: două medalii de aur, prin Ioana Nevodar (Young Adult Female Freestyle Recurve), locul I cu 756 de puncte, și Matei Ștefan Irimia (Cub Masculin Barebow Recurve), locul I cu 470 de puncte; două medalii de argint, obținute de Tamas Levente (Adult Masculin Freestyle Recurve), locul II cu 800 de puncte, într-o categorie extrem de competitivă, și Victoria Nevodar (Adult Female Barebow Recurve), locul II cu 298 de puncte; o medalie de bronz, câștigată de Anastasia Bardocz (Adult Female Barebow Recurve), locul III cu 103 puncte.

Aceste rezultate reflectă o prezență constantă a clubului în partea superioară a clasamentelor, chiar și în condițiile unei concurențe foarte puternice. Cele cinci medalii obținute la Turneul Campionilor confirmă progresul sportivilor de la CS Șoimii de Mureș, atât la nivel de copii și tineret, cât și la seniori, și reprezintă un final de sezon foarte bun, oferind un impuls important pentru competițiile din 2026.

(Sursa foto: Șoimii de Mureș)

Sorin Crăciun