Este cunoscută şi sub numele de „Sânt-Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se ştie din tradiţia populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor, ferindu-i de rele, mai ales să nu moară nebotezaţi. Este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot timpul anului.
În ziua de Sfântul Ion există obiceiul „iordănitului” – de fapt, o petrecere a nevestelor: femeile se adună la o gazdă, unde aduc alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că „se iordănesc”.
Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion: mai mulţi tineri care au luat de la preot agheasmă de la Bobotează, merg de dimineaţă la biserică şi, după terminarea slujbei, stropesc pe fiecare om care le iese în cale. Cei „iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care, seara, chefuiesc. Ioan este nume iudaic: „Iohanan”, prescurtare din „Iehohanan” şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica, Oana ş.a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi. Tradiţia spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în decursul anului.
Conform credinţei populare, după Sfânt-Ion „se botează gerul”, adică se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald. (I.S.)