Liga Națională de Baschet Masculin, ediția 2025/2026, a ajuns la jumătatea sezonului regulat. Luni, 5 ianuarie, s-a încheiat etapa cu numărul 15, ultima a turului competiției interne.
Jucătorul Szabolcs Santa, de la CSM Târgu Mureș, se regăsește în top 5 marcatori români ai ligii, având 133 de puncte înscrise în 13 meciuri, o medie de peste 10 puncte pe partidă.
Clasamentul primilor cinci marcatori români este condus de Mihai Măciucă (Corona Brașov), cu 207 puncte în 14 meciuri, urmat de Albert Stan (Steaua București) – 159 de puncte în 14 meciuri, Codruț Dinu (CSM Ploiești) – 153 de puncte în 14 meciuri, și Vlad Nistor (SCM U Craiova), cu 130 de puncte în 13 meciuri.
Menționăm că în acest clasament nu sunt incluși jucătorii naturalizați, fiind luați în calcul exclusiv baschetbaliștii români.
(Sursa foto: csmtgm)
Sorin Crăciun

