Alex Corin

Transilvania revine în atenția presei internaționale, după ce publicația britanică The Sunday Times a inclus regiunea într-un articol dedicat destinațiilor ideale pentru cupluri, sub titlul „Transylvania for two”. Autorul descrie zona ca fiind perfectă pentru o vacanță „slow”, axată pe relaxare, natură, cultură și experiențe autentice.

Materialul prezintă o călătorie cu bicicleta electrică prin dealuri domoale, sate săsești și orașe cu arhitectură medievală, unde farmecul vine din lucrurile simple: case colorate, biserici fortificate, liniște și ospitalitatea localnicilor. Printre opririle menționate se află și Sighișoara, descrisă ca o cetate vie, locuită, cu o atmosferă aparte, care lasă o impresie puternică vizitatorilor.

Reprezentanții din turismul local confirmă interesul tot mai mare al turiștilor străini pentru acest tip de experiență.
„Observăm clar o creștere a cererii din partea cuplurilor care caută liniște, istorie și autenticitate, nu turism de masă. Mulți ajung la Sighișoara tocmai pentru ritmul ei calm și pentru sentimentul că timpul curge altfel aici”, a declarat un operator de cazare din Sighișoara.

Potrivit acestuia, turiștii apreciază în special posibilitatea de a explora orașul vechi pe jos, de a face excursii în satele din jur și de a combina patrimoniul medieval cu confortul modern. „Transilvania nu mai este percepută doar prin prisma legendelor, ci ca o destinație reală, actuală, potrivită pentru city break-uri sau vacanțe romantice”, a mai adăugat operatorul.

Articolul din presa britanică întărește ideea că Transilvania devine tot mai atractivă pentru turiștii care caută experiențe autentice, natură și cultură, iar Sighișoara rămâne unul dintre reperele centrale ale acestui tip de turism.