Balul Bobocilor este unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate studenților și mai ales bobocilor, potrivit paginii oficiale de Facebook a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G.E. Palade”, preselecțiile pentru Miss și Mister Boboc vor avea loc în data de 14 ianuarie 2026.
Organizatorii caută tineri care au “curajul și dorința de a ieși în evidență” și de a participa într-o experiență memorabilă. Înscrierile pentru preselecții se fac în formularul disponibil online pe pagina Ligii Studenților.
De asemenea, se caută și îndrumători: studenți de ani mai mari care să îi ajute pe boboci să se integreze și să se pregătească pentru eveniment. Rolul acesta e descris ca fiind important în buna desfășurare a balului și pentru a marca clipele simțite de boboci în inimile lor
Atât bobocii interesați cât și studenții care doresc să fie îndrumători, se pot înscrie în formularele disponibile online pe site-ul organizatorilor.

Alexandra Pavel