Adrian Armand Giurgea
Da, am început anul cum nu se putea altfel. Româneşte. Per ansamblu avem radiografia perfectă a unei lumi plictisită într-atât încât s-a apucat să pună bombe. Oriunde şi oricum. S-a trecut de la stadiul „fitilelor” la cel al bombelor. Să se audă-n depărtare. Şi cine are urechi să audă, iar cine are ochi să vadă. Însă, cum românul nu a mai avut acces la petarde de Revelion, a început să puşte. Pe alocuri şi peste tot. De prea bine. Sau de prea mult prea bine.
Însă puşcăturile sau pocnetele scoase nu sunt mai mult decât nişte efecte ale sarmalelor mâncate de Crăciun, fără a se gândi măcar o secundă la ziua de mâine. Un fel de Grinch, însă nu supărat pe Crăciun, ci pe propria-i viaţă. O viaţă chinuită de lipsa de perspective şi de „visul american”. Un vis care la noi se spulberă ca neaua bătută de vânt. De ce? Pentru că „bătrânul continent” nu e obişnuit cu prea multă visare. Aici mereu s-a căutat altceva. Doar „micul Prinţ” şi-a permis să viseze, căci restul a fost şi trebuie să fie muncă.
Românii par adesea a nu fi înţeles, din păcate, iar începutul de an mi-a demonstrat, o dată în plus, că suntem cei mai tari comentatori, poate, cei mai cei meseriaşi, dar niciodată cei mai buni. Ştim să executăm la comandă orice, dar nu putem nimic mai mult.
Suntem mereu gata să ascultăm comanda. Pentru că nu avem timp pentru altceva. Tot timpul ni-l ocupă datul cu părerea. Şi, uite aşa, suntem cei mai buni părerologi, cei mai buni analişti, avem mereu cele mai bune soluţii pe care însă nu le pune nimeni în aplicare, iar când ajungem „la butoane” ne dăm seama că propriile soluţii sunt cele care ne-au băgat în criză. Aşa am ajuns la monarhie, pe vremuri. Aşa şi în aceste zile. Dacă nu vine nimeni din afară, ne autodistrugem. Pas cu pas. Pentru a ne reconfigura, probabil…
Am văzut în Târgu Mureş şi în România oameni care se pricep la tot. Ştiu cum stă treaba cu petrolul Venezuelei, ştiu cum gândeşte echipa lui Trump, critică doctrina puterii de la Mar-a-Lago, ştiu ce şi cum a mâncat vicepreşedintele lui Maduro în Rusia, reclamă banii daţi de România Ucrainei sau ştiu ce strategie va adopta Putin în primăvară.
Vorbesc cu patimă şi doct despre cât de neputincioşi sunt ucrainenii în faţa celor două puteri care se înfruntă practic pe teritoriul lor. Dar nu spun nimic despre propria lor neputinţă de a face curat măcar în faţa propriei porţi. Nu ies în faţa blocului să cureţe omătul când ninge, căci plătesc taxe de salubrizare, iar Primăria plăteşte din banii lor pentru deszăpezire.
Stau întinşi pe spate, un fel de Al Bundy de Dâmboviţa sau Pocloş, „deştepţi de puşcă” în faţa ecranelor sau a tastaturilor care le permit să preia, sub o formă sau alta, texte compilate de Inteligenţa Artificială pentru a epata cu viziunea lor exhaustivă despre lume şi viaţă. Iar între o convertire de text şi o scărpinatură nervoasă, scapă o înjurătură la adresa celor care încă muncesc, câteva zeci, în frig, încercând să cureţe trotuare sau treceri de pietoni pentru iluştrii analfabeţi funcţionali care vor umple din nou birourile, la Privat sau la Stat.
Da, la Privat şi la Stat. Deopotrivă. Pentru că la noi Privatul trăieşte dintotdeauna de pe urma Statului, iar Statul se clădeşte pe umerii Privatului. Un fel de simbioză care, dacă îţi doreşti să o elimini vei afla că totul stă să se prăbuşească. Pentru că Privatul a crescut primul preţurile, pentr popor şi Stat şi poporul a trecut peste, acum Statul a crescut şi el preţurile, doar nu o să se supere poporul pe el când trebuie să plătească iarăşi privaţilor, deci poporului… Şi, uite aşa, de la Stat la Privat, vuvuzelele de serviciu distorsionează realitatea în aşa fel încât, buimac, poporul să nu mai înţeleagă nimic.
Nu că l-ar fi interesat vreodată. Dar acum e convins că zăpada prea multă căzută într-o singură zi face parte din războiul hibrid, dar şi de faptul că România s-a aşezat din nou în barca nepotrivită. Pentru că altfel preşedintele Dan nu ar fi fost blocat atâtea ore în Franţa… Desigur, totul s-a întâmplat pentru că e musai să luăm de la francezi un avion prezidenţial, nu-i aşa?! Au vrut şi franţujii bieţii să vândă un avion şi ne-au găsit pe noi, rupţii în fund ai Europei să ni-l vândă…
Şi astfel poate înţelegeţi că nu ne e doar lene să facem ordine în faţa propriei porţi sau în faţa blocului, ne e lene inclusiv să mai gândim acum când paralelogramul de la Putere ne-a demonstrat tuturor că are interes să invoce „vocea poporului” doar atunci când îi cade lui bine. Din păcate, uneori mai şi râgâie, paralelogramul, iar atunci „vocea poporului”, enervantă, nu mai poate fi ascunsă sub preş sau sub batistă. Ţambalul sună, distruge cu puterea zgomotului său, iar noua putere zămislită astfel se va sui deasupra celei care a produs răzmeriţa. Nu vom şti însă niciodată dacă şi cum va fi, dar aproape sigur vom sfârşi prin a spune… „înainte era mai bine”. E ca un blestem şi apare la fiecare început de an.
Cumva… în buclă. Sisific. Şi apoi ne gândim de ce alţii, dincolo de Dunăre sau de Tisa au alt destin. Poate pentru că nu le e lene. Poate pentru că nu se declară mereu cuprinşi de lehamite. Poate pentru că nu ştiu totul despre Venezuela sau despre Groenlanda. Nu-i interesează probabil nici cine e cowboyul de la Casa Albă, nu pun prostia pe primul loc, dovadă că respectă mereu românii cu şcoală, iar când ninge se bucură de omăt, dar pun mâna pe lopată alături de cei care sunt plătiţi să facă curat sau chiar înainte ca aceştia să ajungă în faţa curţilor lor.
Pentru că îi interesează comunitatea şi locul în care trăiesc înainte de toate, iar abia apoi, dacă mai au vreme, caută pe hartă să vadă unde e Sovata. Dar nu pentru a le da sfaturi celor de la Praid cum să-şi gestioneze viaţa, ci, poate, pentru a încerca o vacanţă în apa sărată dintr-o ţară în continuă transformare, dar încă atât de sălbatică încât fiecare muşcă din fiecare. Doct şi cu emfază. Unii trăgând din trabuc, alţii dându-şi părul întro parte să li se vadă fruntea lată a unui cap plin doar cu locuri comune ambalate în ieşiri textuale suveranist-populiste de la care aşteaptă, încă o dată, să lovească în „corazonul” unui popor flămând. De sânge. Şi revanşard. Părerea mea.