Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei
Anul 2025 s-a încheiat. Ne-a lăsat în urmă câteva lucruri perfect normale: un pic de praf pe suflet, câteva lecţii de viaţă, câteva promisiuni pe care le-am făcut cu convingere şi le vom renegocia în februarie… şi acea listă de „de anul viitor, sigur!” care deja începe să negocieze cu realitatea.
Mai exact, ne-a lăsat:
• o memorie selectivă, care păstrează ce a fost frumos şi şterge ce ne-a costat,
• câteva „n-am timp acum, dar…” care au devenit un refren,
• oameni pe care i-am păstrat aproape şi alţii care au plecat fără zgomot,
• câteva tăceri care au spus mai mult decât discursurile sau postările,
• o doză sănătoasă, cel puţin pentru mine, de învăţat să nu mai explicăm acolo unde nu e loc de înţelegere
• şi, desigur, optimismul acela încăpăţânat care ne face să credem, cu o seninătate curajoasă, că tot ce contează e încă posibil.
Dar acesta e farmecul începuturilor: vin cu o doză de încredere. Iar dacă n-am avea această încredere, am rămâne în decembrie pentru totdeauna.
Anul nou e, de fapt, un acord tacit între noi şi timp: tu treci, eu încerc. Şi, cumva, în fiecare ianuarie ne promitem aceleaşi lucruri. Nu pentru că nu învăţăm, ci pentru că încă mai credem în posibilitatea de a fi mai buni, de a face mai multe. Iar asta e, până la urmă, o formă de spiritualitate: să nu renunţi la ideea de evoluţie.
În 2026 mi-aş dori să păstrăm claritatea când lumea devine prea zgomotoasă, să avem răbdare când totul cere viteză, să rămânem calmi când ni se propune isterie şi să nu uităm că umorul este uneori cea mai civilizată formă de supravieţuire. Să vorbim mai puţin din impuls şi mai mult din înţelegere. Să alegem mai des ceea ce construieşte, chiar dacă nu aduce aplauze imediate.
Şi, dacă tot vorbim despre aplauze… 2025 a fost un an în care unii dintre noi am fost mai mult în lumină decât ne-am fi imaginat. E frumos, e onorant, e uneori chiar surprinzător. Dar dacă în 2025 s-au văzut mai mult oamenii, în 2026 merită să se vadă mai mult munca lor. Nu mai puţină lumină, doar mai multă lumină pe fapte şi pe toţi cei mulţi din spatele lor.
2026 nu va fi perfect şi nici nu are de ce. Dar dacă reuşeşte să fie puţin mai bun decât anul care a trecut atunci va fi, pentru noi, un an mare.
La mulţi ani, 2026!

