Ileana Sandu
Puţine sporturi reuşesc să îmbine atât de armonios mişcarea, muzica şi emoţia precum patinajul. Privit adesea ca un spectacol de iarnă sau ca o formă rafinată de divertisment, patinajul are, în realitate, o istorie veche de mii de ani şi o evoluţie surprinzătoare, care îl transformă într-un adevărat fenomen cultural.
Originile patinajului nu au nimic spectaculos în sensul modern al cuvântului. Primele „patine” au apărut în urmă cu peste patru milenii, în regiunile reci ale Europei de Nord. Oamenii foloseau oase de animale, şlefuite şi legate de picioare, pentru a traversa, mai rapid, lacuri îngheţate. Patinajul era, aşadar, un mijloc de deplasare şi supravieţuire, nu o activitate recreativă.
Abia în Evul Mediu, în special în Olanda, patinajul a început să capete o dimensiune socială. Canalele îngheţate deveneau, iarna, adevărate „drumuri”, iar oamenii se întâlneau, socializau şi se deplasau pe gheaţă. Picturile flamande din secolele XVI–XVII surprind scene de viaţă cotidiană în care patinajul este deja asociat cu bucuria şi libertatea de mişcare.
Secolul al XIX-lea marchează transformarea patinajului într-un sport organizat. Apar primele cluburi, regulamente şi competiţii, iar lamele metalice sunt perfecţionate pentru stabilitate şi viteză. În această perioadă se conturează patinajul artistic, care adaugă mişcării pe gheaţă un element estetic, influenţat de balet şi dans.
Patinajul artistic a fost inclus în Jocurile Olimpice încă din 1908, înainte ca Jocurile Olimpice de Iarnă să existe oficial. De atunci, sportul a evoluat constant, iar nivelul tehnic a crescut spectaculos, mai ales în ultimele decenii.
Astăzi, patinajul nu mai înseamnă un singur sport, ci o familie întreagă de discipline. Patinajul artistic impresionează prin graţie şi expresivitate, patinajul viteză pune accent pe forţă şi rezistenţă, iar short track-ul aduce adrenalină şi competiţie intensă. Hocheiul pe gheaţă, la rândul său, a devenit unul dintre cele mai populare sporturi de echipă din lume.
Tehnologia a avut un rol esenţial în această diversificare. Patinoarele artificiale permit antrenamente pe tot parcursul anului, iar echipamentele moderne sunt adaptate perfect fiecărei discipline. O diferenţă de câţiva milimetri în forma lamei poate influenţa decisiv performanţa unui sportiv.
Puţini ştiu că gheaţa nu este „alunecoasă” în mod natural: sub lama patinei se formează o peliculă extrem de subţire de apă, rezultată din presiune şi frecare, care permite alunecarea. În patinajul viteză, sportivii pot atinge peste 60 km/h, în timp ce în patinajul artistic, săriturile cu patru rotaţii în aer sunt considerate vârful dificultăţii tehnice.
Un alt aspect mai puţin cunoscut este că patinajul a fost, mult timp, dominat de bărbaţi. Femeile au început să participe oficial la competiţii internaţionale abia în secolul XX, iar stilul lor a contribuit decisiv la accentul pus pe expresivitate şi coregrafie.
Dincolo de competiţii şi medalii, patinajul a devenit pentru mulţi un mod de viaţă. Este un sport care dezvoltă echilibrul, coordonarea şi disciplina, dar oferă şi o formă aparte de libertate. Alunecarea pe gheaţă creează o senzaţie de plutire greu de comparat cu alte activităţi fizice.
Arhivele Naţionale ale României oferă, pe pagina de socializare a instituţiei sursa – facebook.com/Arhivele.Nationale.ale.Romaniei/), date interesante privind istoria şi evoluţia patinajului în ţara noastră, practicat ca divertisment din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au înfiinţat primele societăţi sau cluburi de patinaj: în 1872 la Cluj, în 1876 la Timişoara, în 1881 la Braşov, în 1898 la Galaţi. La vremea respectivă patinajul era considerat o activitate recreativă ce contribuia la îmbunătăţirea sănătăţii.
Prima menţiune în presă a practicării patinajului în Bucureşti datează din anul 1870. În mod organizat, în Capitală, patinajul s-a practicat la sfârşitul anului 1879, la 16 decembrie având loc în Cişmigiu o serbare populară, prilej cu care s-a patinat pe lacul îngheţat. În cursul iernii anului 1880 serbările s-au repetat în fiecare duminică şi joi. În aceste zile aveau loc „mari serbări de patinaj cu iluminaţie şi muzică”, iar în restul zilelor erau „exerciţii”, adică patinaj liber.
Primele concursuri pe gheaţă sunt amintite de Constantin Bacalbaşa. Acesta arăta că, în ianuarie 1883, „iarna fiind generoasă, lacul Cişmigiu începe să aibă clientelă [….] înalta societate acaparează lacul şi-i dă autoritate şi vază. Se organizează curse cari încep la ora 2 după amiază. Sunt 2 muzici militare, iar comitetul acestor întreceri e compus din oameni serioşi din societatea de sus (…). Duminică 9 ianuarie, au fost cursele. În cursa de mică iuţeală, înconjurul lacului, odată, a luat premiul maiorul Vlădoianu, bătând cu un cap pe Tilică (Cristian) Orăscu. Au fost 13 concurenţi. Cursa a doua, a figurilor, timp de 15 minute a fost câştigată de L. Edouard bătând pe Benedict Petrescu, sosit al doilea. La a treia cursă, vânătoarea drapelului, cea mai interesantă, au concurat cei mai tari patineuri (sic!) în număr de 8: Tilică Orăscu, Radu Cornescu, G. Capeleanu, Rădulescu, Popini, Scarlat Ghica, Constantin Duca şi I. Ghica. Trebuie de făcut de două ori înconjurul lacului fără să ţi se fi luat drapelul din mână. Premiul a fost câştigat de Tilică Orăscu, după multe peripeţii, lupte, căderi şi situaţii comice. A patra cursă de fond, trei ori înconjurul lacului, a fost câştigată uşor de N. Cuţarida, Tilică Orăscu al 2-lea. Publicul era foarte pasionat după aceste întreceri sportive, la 9 ianuarie s-au înregistrat 1700 intrări plătite, ceea ce era foarte mult pentru vremea aceea”.
Câţiva ani mai târziu, în 1890, ziarul „Românul” anunţa organizarea unor baluri veneţiene cu muzică şi torţe. La sfârşitul secolului al XIX-lea, patinajul în locuri special amenajate era un sport al elitelor. De altfel, costurile erau mari. În 1921, cel ce dorea să patineze trebuia să plătească 10 lei biletul de intrare, apoi 3,50 lei o taxă percepută de Ministerul de Finanţe şi 3,50 lei garderoba. În anii 1922 şi 1923 s-au organizat concursuri de patinaj, în 1923 apărând şi primele reglementări privind concursurile, tehnica şi instrucţiunile de amenajare a patinoarelor. În perioada interbelică patinajul începe să fie practicat în tot mai multe oraşe din ţara noastră de un număr tot mai mare de persoane”.
De la oasele de animale folosite pe lacuri îngheţate până la spectacolele urmărite de milioane de telespectatori, patinajul a parcurs un drum impresionant. A rămas, însă, fidel esenţei sale: mişcarea liberă pe gheaţă. Poate tocmai această combinaţie dintre istorie, tehnică şi emoţie face ca patinajul să fie mai mult decât un sport – o formă de artă în mişcare, adaptată perfect stilului de viaţă modern. (surse documentare – thefactsite.com, mentalfloss.com, iceskatingpassion.com; foto – pixabay.com, patinoarulmures.ro, facebook.com/p/Patinoar-Cetatea-Medievala …)