CSM Târgu Mureș a obținut prima victorie din 2026, într-un duel extrem de important pentru poziționarea în zona de play-off a campionatului LNBM.
Sâmbătă, 10 ianuarie, în Sala Sporturilor „Simon Ladislau” din Târgu Mureș, CSM Târgu Mureș a învins, după prelungiri, formația Rapid București, scor 103–96, rezultatul ducând ambele echipe la un bilanț identic, 8 victorii și 7 înfrângeri.
Eroul minutelor suplimentare a fost Trey Diggs, care a condus echipa mureșeană spre succes într-un final tensionat. Diggs și Goran Martinicau fost principalii marcatori ai partidei, cu câte 25 de puncte fiecare. Szabolcs Santaa reușit un double-double, cu 22 de puncte și 11 recuperări.
De partea cealaltă, pentru Rapid, Roman Penn a contribuit cu 20 de puncte și 8 pase decisive, iar Edward Petrescu s-a remarcat cu 12 puncte și 11 recuperări.
În etapa următoare, CSM Târgu Mureș va evolua în deplasare, pe 16 ianuarie, împotriva formației SCMU Craiova.
(Sursa foto: csmtgm)
Sorin Crăciun

