Formația Academica Transilvania Târgu Mureș a încheiat turul campionatului din Liga a IV-a Elite Mureș din postura de lider al clasamentului și privește cu încredere spre promovarea în Liga a III-a.

Academica ocupă primul loc cu 33 de puncte, fiind urmată în clasament de Vulturii Târgu Mureș și Mureșul Rușii-Munți, ambele cu câte 29 de puncte.

Începând cu data de 19 ianuarie, echipa din Târgu Mureș își va relua pregătirile pentru partea a doua a sezonului. Obiectivele sunt clare, iar construcția pentru promovare continuă zi de zi, pe teren, prin muncă susținută, în colaborare cu copiii, părinții și antrenorii implicați în proiectul clubului.

În primul joc oficial din 2026, etapa a 14-a, Liga 4 Elite Mureș, Academica Transilvania Târgu Mureș va primi vizita celor de la Mureșul Luduș.

Sorin Crăciun