Șase oferte pentru exproprierile de pe sectorul montan al Autostrăzii A8

Alex Corin

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat primirea a șase oferte pentru contractul de servicii de cadastru, evaluare și asistență juridică necesare procesului de expropriere aferent sectorului montan Sărățeni–Pipirig al Autostrada A8 Târgu Mureș–Târgu Neamț. Contractul este finanțat prin Programul Transport 2021–2027, are o valoare estimată de 10,4 milioane de lei și o durată de implementare de 19 luni.

Procedura este esențială pentru eliberarea amplasamentului necesar construirii autostrăzii, fiind vizate peste 2.500 de imobile situate pe traseul celor 116 kilometri ai secțiunii montane.

Pentru realizarea celor patru loturi ale secțiunii montane, CNIR estimează exproprierea sau transferul a 2.593 de imobile, dintre care 2.053 se află în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice. Acestea sunt situate pe raza următoarelor localități: Sărățeni (județul Mureș); Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău și Tulgheș (județul Harghita); Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului și Pipirig (județul Neamț).

Reprezentanții CNIR precizează că toate loturile dintre Sărățeni și Pipirig sunt deja contractate, iar derularea procedurilor de expropriere reprezintă următorul pas major înainte de intrarea efectivă în șantier pe întregul sector.

Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, cunoscută și ca Autostrada Unirii, are o lungime totală de 305 kilometri. Potrivit datelor centralizate de 130km.ro, proiectul se află în prezent în următoarele stadii: 0% în exploatare, 55% în execuție, 45% în fază de planificare.

Traseul autostrăzii va lega Transilvania de Moldova, pe direcția Târgu Mureș – Ditrău – Poiana Largului – Târgu Neamț – Pașcani – Târgu Frumos – Iași – Ungheni, fiind considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.