Invitația a fost lansată pentru această toamnă, pe 11 noiembrie, în contextul în care orchestra și corul Filarmonicii târgumureșene, conduse de 15 ani de dirijorul argentinian Pablo Boggiano, au ajuns să concerteze în unele dintre cele mai importante capitale europene ale muzicii clasice. Este vorba despre Viena, în 2024, și anul trecut la Berlin, iar pasul din această toamnă spre Budapesta a fost unul firesc, acolo unde va beneficia de colaborarea cu pianistul maghiar Bogányi Gergely.

Acesta, prezent la Tg. Mureș, a susținut pe 12 ianuarie un recital extraordinar la Sala Mare a Palatului Culturii, a explicat la conferința de presă de ieri președintele CJ Mureș, Péter Ferenc: „Pornim în 2026 cu numeroase planuri și proiecte promițătoare. Printre acestea se numără și concertul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș la Budapesta, care va avea loc la 11 noiembrie. Ne bucură faptul că, la inițiativa Asociației Junona, județul Mureș poate fi parte a unei serii de evenimente de diplomație culturală de succes. Concertul de la Budapesta este de o importanță specială pentru noi. Deși găzduim frecvent artiști din Ungaria, orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș nu a mai susținut un concert la Budapesta din anul 1990. Este o bucurie aparte pentru noi faptul că domnul Bogányi Gergely va urca pe scenă. Domnia sa este un oaspete constant al Târgu Mureșului, iar acest concert reprezintă o etapă importantă în colaborarea construită de-a lungul anilor”, a conchis Péter Ferenc.

Pian special de concert, o inovație

Ca element de inedit, György Levente, directorul Filarmonicii de Stat din Tg. Mureș, a ținut să sublinieze că atât la concertul din Tg. Mureș, cât și la cel din toamnă de la Budapesta, artistul maghiar Bogányi Gergely va evolua cu un pian special de concert, o inovație proprie: „Pianul Bogányi este o invenție revoluționară, concepută pentru a combina inovația tehnologică cu tradiția pianului clasic. Instrumentul se remarcă prin designul său futurist, având o formă fluidă și elegantă. Carcasa este realizată dintr-un material compozit de carbon, mai rezistent și mai stabil decât lemnul, oferind o acustică mai clară, o proiecție sporită a sunetului și o rezonanță uniformă. Claviatura și mecanismul rămân apropiate de pianele clasice, dar redau un ton mai pur și mai profund”.

György Levente completează că pianul Bogányi este capabil să reziste la variații mari de temperatură și umiditate, menținându-și acordajul, spre deosebire de pianele clasice, care trebuie acordate cel puțin o dată pe lună.

Concertul Filarmonicii, însoțit de forumuri economice și educaționale

Organizatorii, CJ Mureș și Asociația Junona, asigură că la evenimentul concertistic din toamnă de la Budapesta se va lucra în parteneriat cu Ambasada României din capitala Ungariei. Astfel, va exista o recepție seara la Ambasadă, cu o zi înainte de concert, unde va avea loc o întâlnire cu parteneri, prieteni din Ungaria, precum și cu factori de decizie din administrația ungară și din județul Mureș.

A doua zi, în dimineața de 11 noiembrie, vor fi organizate atât un forum economic dedicat companiilor din județul Mureș, cât și un forum educațional, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie. Seara, concertul va încununa aceste două zile de diplomație culturală.

Valeriu Russu