Carmen Mihăescu

Filarmonica de Stat din Târgu Mureş inaugurează Anul Nou 2026 cu o serie de concerte care, potrivit tradiţiei, se bucură întotdeauna de un succes special în rândul publicului.

După reuşita deosebită a celor două Concerte Extraordinare de Anul Nou, desfăşurate pe 9 şi 10 ianuarie, în care Orchestra Simfonică a interpretat strălucitoarele valsuri, polci şi marşuri din creaţia familiei Strauss, sub bagheta dirijorului argentinian Pablo Boggiano, considerat un adevărat prieten al târgumureşenilor şi o prezenţă întotdeauna primită cu bucurie, următorul eveniment va fi dedicat Zilei Culturii Române.

Data de 15 ianuarie, zi cu rezonanţă profundă în spiritualitatea românească, ce evocă naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, se leagă firesc de momentul festiv al Zilei Culturii Române, marcat anual şi la Filarmonica din Târgu Mureş.

Astfel, joi, 15 ianuarie, ora 19.00, în Sala Mare a Palatului Culturii, va avea loc un Concert Extraordinar dedicat acestei sărbători, realizat în parteneriat cu TVR Tg. Mureş, cu lucrări din creaţia muzicală românească, sub bagheta îndrăgitului dirijor Shinya Ozaki, o prezenţă semnificativă în viaţa muzicală a oraşului de peste 30 de ani.

Maestrul Ozaki este o personalitate recunoscută pe plan internaţional şi, cu sprijinul său, Filarmonica târgumureşeană a intrat acum mulţi ani în posesia unor instrumente indispensabile orchestrei, inclusiv a pianului de concert Yamaha, utilizat timp de peste 25 de ani. Pentru aceste contribuţii, muzicienii şi melomanii îi sunt profund recunoscători. Sub bagheta sa se vor desfăşura, de asemenea, Concertele Extraordinare ale Re-Revelionului, programate pe 29 şi 30 ianuarie 2026.

Seara va cuprinde Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu, lucrare de referinţă a creaţiei compozitorului, compusă în concordanţă cu limbajul secolului XX şi care integrează elemente folclorice melodice şi ritmice în construcţia muzicală. Solist va fi pianistul Horia Maxim, profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale, cu un repertoriu vast, ce acoperă epoci muzicale de la baroc la modern şi contemporan.

Va urma Rapsodia nr. 1 de Constantin Bobescu, lucrare simfonică ce pune în valoare frumuseţea şi ineditul temelor populare, într-o concepţie elaborată, cu sonorităţi bogate coloristic.

În încheierea concertului se va interpreta Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 de George Enescu, lucrare orchestrală compusă în perioada studiilor sale la Paris, care îmbină eleganţa clasică cu coloritul impresionist. Aceasta este una dintre primele lucrări importante ale compozitorului, apreciată pentru claritatea compoziţională şi rafinamentul timbral, trăsături ce se conturează în creaţia sa încă din tinereţe.

Va fi un concert care omagiază, prin arta sunetelor, semnificaţia Zilei Culturii Române, prezentând lucrări ce atestă măiestria compozitorilor români şi bogăţia tezaurului folcloric românesc, sursă de inspiraţie inepuizabilă, într-o interpretare artistică la înălţimea valorii acestora.