Comuna Livezeni din județul Mureș face un nou pas important în dezvoltarea sa prin extinderea celui mai amplu proiect de investiții din ultimii ani, anunță administrația locală.

Înainte de finalizarea primei etape a lucrărilor, proiectul este extins cu un corp de clădire nou, dedicat Centrului de dezvoltare a competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate.

Noua construcție va avea regim tehnic de Demisol + Parter + 2 Etaje, cu o suprafață totală desfășurată de 5.002 mp. Compartimentarea prevede un auditorium pentru 500 de locuri la parter, săli de simulare și cursuri la etajul 1 și amfiteatre, săli de ședință și birouri administrative la etajul 2.

„Această investiție strategică va sprijini perfecționarea profesională a personalului medical din întreaga țară, prin programe de formare și instruire adaptate evoluțiilor tehnologice, oferind echipamente de ultimă generație și facilități moderne de învățare”, a declarat Bányai István, primarul comunei Livezeni. Edilul a salutat și emiterea recentă a Certificatului de Urbanism, un pas esențial pentru continuarea și extinderea proiectului care, potrivit reprezentanților Primăriei, va avea un impact semnificativ asupra comunității și va transforma Livezeni într-un centru de excelență pentru educația în sănătate. Primarul Bányai István (UDMR) își reafirmă angajamentul pentru atragerea de finanțări și dezvoltarea infrastructurii locale, această investiție fiind una dintre prioritățile mandatului său pentru creșterea calității vieții în comună.

Sanda Vițelar