Cosmin Pop
E prea comod şi, în fond, leneş să-l reducem pe Mihai Eminescu la eticheta de „poet naţional conservator” şi să-l evacuăm astfel din contemporaneitate. Este o stratagemă ieftină: îl pui într-o vitrină ideologică şi scapi de obligaţia de a-l citi cu adevărat.
În realitate, Eminescu a fost marele nostru sincronizator cultural. Da, publicistica lui este conservatoare şi naţionalistă. Dar poezia lui face exact contrariul: aduce cultura europeană în limba română şi aliniază literatura noastră la marile teme ale secolului al XIX-lea.
Romantismul german, filosofia critică, pesimismul metafizic, miturile universale şi un limbaj poetic modern nu sunt imitate mecanic, ci asimilate creator. Prin Eminescu, literatura română iese din provincialism şi intră în contemporaneitate. Nu bate la uşă. Intră.
A-l citi pe Eminescu ca pe un obstacol al modernităţii este o eroare gravă. Eminescu nu e frâna modernităţii româneşti, ci una dintre condiţiile ei. Fără el, literatura română ar fi rămas mult mai mult timp la marginea Europei culturale, nu din lipsă de talent, ci din lipsă de sinteză.
La fel ca Arany în Ungaria sau Norwid în Polonia, Eminescu nu este doar un simbol naţional, ci un mecanism de racordare. Faptul că România şi-a concentrat identitatea literară într-o singură figură spune ceva despre forţa lui, dar spune la fel de mult despre fragilitatea începuturilor noastre moderne.
Cei care îl folosesc astăzi fie ca idol intangibil, fie ca ţintă ideologică, ratează esenţialul. Îl transformă într-un pretext şi scapă de dificultatea lecturii reale. Problema nu e Eminescu. Problema e lectura noastră leneşă, festivistă sau resentimentară.
Ziua Culturii Naţionale este adesea redusă la un ritual gol. Coroane, citate, solemnitate. Dar Eminescu nu are nevoie de ceremonial. Are nevoie de inteligenţă.
Eminescu este poetul naţional al românilor într-un sens profund european. Nu pentru că ne-ar fi separat de lume, ci pentru că ne-a conectat definitiv la Europa spiritului.