Alecu Reniţă
Eminescu a fost şi a rămas cea mai adâncă şi cea mai actuală voce a neamului românesc. Şi va rămâne atâta timp cât va exista acest neam, fiindcă pe gândirea şi simţirea lui se sprijină fiinţa noastră naţională, fiindcă în mare măsură această gândire şi simţire a trecut în noi, în milioanele de urmaşi care formăm neamul românesc.
Ori de câte ori Eminescu a fost strâmtorat, scos din şcoală sau cenzurat, de atâtea ori neamul românesc era lovit de moleşeală, neunire, degradare şi dezagregare, de atâtea ori cădeam în minciună, umilinţă, slugărnicie şi marasm.
Lupta împotriva lui Eminescu nu a încetat nici pe o clipă, fiindcă dragostea şi credinţa lui Eminescu faţă de Ţară şi Neam supără şi astăzi ciocoimea, parveniţii şi rataţii care au nevoie de patrie numai pentru funcţii şi sinecuri, numai ca să le fie punga plină şi să se „lustruiască pe sine”. Epocile şi regimurile trec, dar nu şi viciile, care nedreptăţesc şi umilesc românimea. Geniul publicistului şi poetului Eminescu luminează peste secole şi rămâne de o actualitate înspăimântătoare pentru fauna parazitară care, de la un secol la altul, îl defăimează şi îl condamnă la uitare şi necunoaştere. Iar impostorii, fabricanţii de cărţi-maculatură şi liliputanii continue să ţipe în cor că „scrierile publicistului şi poetului sunt depăşite”, încercând, sub masca „corectitudinii politice”, să scrijeleze şi să demoleze temeliile din care răsar opera şi crezul lui Eminescu, ei urmărind în haită să lase o Românie fără substanţă şi fără identitate naţională.
Nu pot să-mi închipui cum ar fi arătat Basarabia fără Eminescu, cum ar fi supravieţuit fiinţa noastră românească rusificării, sovietizării şi deznaţionalizării. Sunt convins că intelectualitatea basarabeană, indiferent de generaţie, s-a format şi s-a ridicat din opera eminesciană, că oricât de barbare şi omniprezente erau cenzura şi securitatea sovietică, în cercurile studenţeşti şi universitare, circulau clandestin, în fotocopii, de la o generaţie la alta, manuscrisele lui Eminescu despre Basarabia. Orice intelectual va recunoaşte cu mândrie că adevăratul profesor de limbă, gândire şi simţire românească i-a fost opera poetică şi politică a lui Eminescu. Cominterniştii de la Bucureşti, păpuşarii şi marionetele roşii de la Chişinău, cu susţinerea „fratelui mai mare”, se opintesc să oprească mersul istoriei, dar cu tot cu Kremlinul lor, ei sunt total neputincioşi în faţa lui Eminescu, a testamentului eminescian gravat în inimile basarabenilor conştienţi de originea lor: SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM!
Când se va scrie istoria adevărată a rezistenţei basarabene, a mişcării de deşteptare şi a luptei pentru natură, limbă, alfabet, identitate naţională, tricolor, dar şi decomunizare, Eminescu va fi în fruntea frunţilor, fiindcă opera lui ne-a dăruit tăria şi nemurirea sufletului românesc, ne-a dat buletinul de identitate, conştiinţa, simţirea, gândirea şi demnitatea naţională.
În fond, există o singură Basarabie autentică şi neînvinsă –Basarabia lui Eminescu. Şi atât.
Eminescu nu are nevoie nici de lauri, nici de elogii, nici de medalii. Dacă ne-ar cere ceva cu adevărat, aceasta ar fi să scoatem frontiera artificială de pe Prut, să reîntregim România noastră şi să le reîntoarcem tuturor conaţionalilor, de acasă şi de peste hotare, sentimentul demnităţii româneşti.