În perioada 15 ianuarie – 28 februarie 2026, Institutul Naţional al Patrimoniului organizează, la Muzeul Naţional Etrusc Villa Giulia din Roma, expoziţia „IILE REGINELOR. Tezaurul Brodat al Reginelor”, un proiect semnat de Dana & Stephane Maitec Photography, care, prin intermediul fotografiei de detaliu, propune o abordare vizuală inedită asupra patrimoniului textil de costume tradiţionale româneşti care au aparţinut Reginelor României.
(Regina Maria în costum popular românesc NR, SANIC, Colecţia Documente fotografice, Album 40, f 173-1, Arhivele Naţionale ale României)
Expoziţia se desfăşoară în contextul Anului Cultural România – Italia 2026, program derulat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, E.S. Nicuşor Dan, şi al Preşedintelui Republicii Italiene, E. S. Sergio Mattarella.
Vizitatorii sunt invitaţi într-o călătorie vizuală fascinantă pentru a descoperi unul dintre cele mai preţioase filoane ale identităţii româneşti: iile şi costumele populare care au aparţinut Reginelor şi Principeselor României, păstrate astăzi în patrimoniul Fundaţiei Colecţia Regală a României.
Reginele României – Elisabeta (1843 – 1916), Maria (1875 – 1938) şi Elena (1896 – 1982) au avut un rol fundamental în legitimarea şi rafinarea portului popular, ridicându-l din sfera rurală la rang de simbol cultural regal. Iile şi costumele populare purtate de Regine şi de principese nu erau simple piese ţărăneşti, ci creaţii realizate special pentru Casa Regală. Astfel, s-a născut un stil regal românesc, în care tradiţia populară întâlnea grandoarea monarhică.
În abordarea vizuală propusă, axată pe monumentalitatea detaliului, costumul tradiţional este perceput nu ca un obiect, ci ca o reţea de semne, iar fotografia, mai mult decât un mijloc de documentare, devine un veritabil instrument de reactivare a acestora. Fotografiile realizate, adesea abstracte, desprind detaliile de contextul lor decorativ şi le transformă în forme autonome, într-un limbaj plastic cu valoare simbolică şi estetică proprie.

