Mugurel Puşcaş
Stau singur contemplând tăcut în noapte,
Privesc cum doarme „Oraşul de pe deal”,
Luceafărul veghează de departe…
Paşi blânzi se-aud pe caldarâm stelar.
Porni Luceafărul, spre noi se-ndreaptă,
Iar preafrumoasa fată din poveşti,
Pe-aleile cu tei din parc l-aşteaptă,
Ard felinare cu sclipiri cereşti.
Porni Luceafărul… Plin de dorinţă,
Din sfera lui se coborî cu greu,
Amorul său nestins, fără putinţă,
Trăieşte-n noi şi va trăi mereu.
Paşii lui blânzi se-aud sus la „Pădure”,
În urma lui răsar mereu poeţi,
Să poarte mai departe nemurirea
Trecutului, spre alte vremi şi vieţi.
Îl văd apoi plimbându-se pe stradă,
Stând de taifas la un pahar cu vin,
Într-o tavernă mică, mohorâtă,
Cu cei prea plini de-amaruri şi de chin.
Paşii lui blânzi se-aud profund în Reghin,
Iar cei de-aici îl simt, îl vor iubi,
El însuşi, Demiurgul poeziei,
Se va întoarce tainic într-o zi.
Stau singur contemplând tăcut în noapte,
Mi-e dor de el… Luceafăr absolut!
În era glacială şi căruntă,
Visez un Eminescu renăscut.