Polițiștii locali din Târgu Mureș au aplicat săptămâna trecută 6 sancțiuni persoanelor fizice și juridice care nu au curățat trotuarele. Valoarea acestora se ridică la aproximativ 2000 de lei.
„Date fiind precipitațiile abundente înregistrate în ultima perioadă, echipajele Poliției Locale au acționat pentru punerea în aplicare a prevederilor HCL nr. 302/2021 referitoare la obligativitatea persoanelor fizice și juridice de a-și curăța trotuarele de zăpadă din dreptul imobilelor pe care le au în administrare/proprietate, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru neconformare”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale.
Raul Matiş, şeful instituţiei a precizat pentru Cuvântul Liber că valoarea amenzilor se ridică la aproximativ 2000 de lei şi că au fost date şi avertismente.
Aceste măsuri fac parte dintr-o campanie mai amplă de igienizare a orașului, menită să asigure un mediu mai curat și mai sigur pentru toți cetățenii. Autoritățile locale subliniază importanța responsabilității individuale în menținerea curățeniei în spațiile publice. Neîndeplinirea acestor obligații poate atrage sancțiuni suplimentare, iar poliția locală va continua să monitorizeze situația. Acțiunile întreprinse reflectă angajamentul municipalității de a preveni degradarea mediului urban.
Deszăpezirea în Târgu Mureș se realizează în baza unui contract dintre municipiu și firma Sylevy Cleaning SRL. Acesta prevede că deszăpezirea se efectuează pe baza unei comenzi date de către beneficiar. Acest lucru nu este neapărat eficient, deoarece au existat momente în care ordinul a fost dat abia după ce a început să ningă, astfel că, pentru o perioadă, traficul rutier s-a desfășurat mai greu. Această prevedere este menită să țină sub control cantitățile facturate, cu alte cuvinte, să se facă economie. Operatorul susține că, în mod normal, ar trebui să intervină cu cel puțin 30 de minute înainte de începutul ninsorii, pentru ca aceasta să nu se mai poată depune pe carosabil.
Tot acest contract prevede diferite grade de urgență privind intervenția la deszăpezire. Este vorba despre Urgența 1, care cuprinde bulevardele mari și intrările în oraș, pentru a nu exista niciun fel de blocaj pe acestea; Urgența 2, care include arterele mai mari din cartiere și cele care fac legătura dintre cartiere, precum și străzile din cartiere; și Urgența 3 – zonele limitrofe.
Operatorul trebuie să asigure și adunarea mormanelor de zăpadă rezultate în urma curățării trotuarelor și arterelor. Pentru aceasta, în fiecare seară au fost alocate echipe de muncitori și utilaje pentru încărcarea și transportul zăpezii. În urma topirii acesteia, la una dintre unitățile operatorului, nisipul este refolosit.
De la începutul anului și până pe 14 ianuarie s-au utilizat nu mai puțin de 2.500 de tone de sare și 2.000 de tone de sort cu granulația de 0,8. Stocul de sare este refăcut permanent, urmând ca, la sfârșitul acestei săptămâni, să ajungă la 3.000 de tone. Din cauza închiderii Salinei Praid și a precipitațiilor abundente din ultima perioadă, există o oarecare penurie de sare. Operatorul târgumureșean se aprovizionează de la Dej.

Detalii aici:
Cerșetorii din Târgu Mureș amendați
În intervalul 12-18.01.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au întocmit 379 procese verbale, aplicând sancțiuni în valoare totală de 88.467 lei și 37 avertismente.
Pe linie de cerșetorie, mai mulți minori, precum și adulți însoțiți de copii care apelau la mila publicului au fost îndepărtați din zone precum Piața Trandafirilor, Piața Teatrului sau intersecția de la „Fortuna”.
Marți – 13 ian., la ora 12:30, patrula mobilă de Intervenție a sesizat Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș în legătură cu prezența unei persoane de sex feminin, însoțită de 4 minori, care se adăpostea în clădirile dezafectate de pe Calea Sighișoarei, femeia și cei 4 minori fiind preluați de echipele DAS.

24 de maşini ridicate la Târgu Mureş săptămâna trecută
Pe linie de siguranța rutieră, au fost aplicate 72 sancțiuni contravenționale, din care 26 avertismente, în valoare de 31.397 lei, pentru staționări neregulamentare, blocarea căilor de acces, depășirea masei maxime admise, parcarea pe pista de biciclete, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap etc.
În cursul săptămânii trecute au fost ridicate 24 de autovehicule staționate neregulamentar.
Sanda Viţelar
Citeşte şi:

