Procedura de licitație pentru proiectul tehnic și execuția drumului a intrat în cel de-al patrulea an și este departe de a se finaliza

Publicația Arena Constructorilor arată cum, din cauza „șicanelor”, Primăria Reghin a pierdut procesul cu unul dintre constructorii care s-au prezentat la licitația pentru centura municipiului și au ofertat pentru contractul de proiectare și execuție. Acest contract se află în procedură de achiziție publică de nu mai puțin de trei ani, mai arată publicația citată.
Judecătorii au stabilit că cererile de clarificări formulate de Primăria Reghin în etapa de evaluare a ofertelor nu au avut o bază legală solidă. Mai exact, autoritatea a solicitat explicații pentru toate prețurile din formularul de ofertă, fără a indica punctual eventuale neconcordanțe sau suspiciuni concrete.

Asocierea condusă de Geiger Transilvania SRL a fost obligată să prezinte detalii privind modul de fundamentare a fiecărui preț unitar, costurile aferente, precum și documente justificative de la furnizori sau parteneri contractuali. Această cerință a fost formulată în condițiile în care, la momentul lansării procedurii, ofertanților nu li se impusese o astfel de obligație.
Reprezentanții autorității contractante au susținut că demersul nu a fost determinat de suspiciuni privind un preț neobișnuit de scăzut, ci de dorința de a verifica, în mod generic, corelarea propunerii tehnice cu cea financiară.


Constructorul a contestat solicitarea, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) i-a dat dreptate, dispunând anularea cererilor de clarificări. Ulterior, Primăria Reghin a formulat plângere la Curtea de Apel, însă aceasta a fost respinsă.

Motivele pentru care instanța a respins plângerea

Cei de la Arena Constructorilor arată că instanța – Curtea de Apel Târgu Mureș – a menținut în totalitate decizia CNSC, apreciind că solicitările autorității au fost insuficient motivate și formulate într-o manieră generală, „în bloc”, fără identificarea clară a problemelor constatate în ofertă. Instanța a subliniat că solicitările de clarificări pot fi formulate doar pentru lămurirea unor aspecte reale și punctuale, nu pentru reluarea evaluării sau pentru crearea unor noi motive de respingere.

În plus, judecătorii au reținut că istoricul procedurii, marcat de mai multe contestații admise anterior în favoarea aceluiași ofertant, indică un comportament repetitiv al autorității contractante, calificat drept abuziv. În acest context, instanța a apreciat că cererile de clarificări ar fi putut transforma etapa de evaluare într-un instrument de presiune asupra ofertantului, motiv pentru care au fost considerate șicanatorii.

Al patrulea ciclu de contestații

Procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția centurii ocolitoare a municipiului Reghin a fost lansată în decembrie 2022, însă nu a reușit până în prezent să fie finalizată. Acesta este deja al patrulea ciclu de contestații prin care trece această achiziție publică.
Valoarea estimată a contractului depășește 495 de milioane de lei, fără TVA.

La licitație au fost depuse oferte de către: ofertant unic – Automagistral – Pivden; asocierea Dimex-2000 Company (lider), Cml.ro SRL, Opr Asfalt, Obras Publicas y Regadios, Explan SRL; asocierea Strabag (lider), Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj; asocierea Geiger Transilvania SRL (lider), Todini Costruzioni Generali S.p.A., Bog’Art; asocierea Frasinul (lider), Perfect Consult Europe SRL; asocierea Far Foundation SRL (lider), Rostdorstroy.

Ce spune Primăria Reghin

Într-un comunicat de presă transmis ulterior, Primăria Reghin susține că procedura de achiziție pentru varianta ocolitoare a municipiului s-a desfășurat cu respectarea cadrului legal, precizând că atribuirea contractului s-a realizat prin procedură de „licitație deschisă”, având ca criteriu „cel mai bun raport calitate-preț”. Totodată, administrația locală afirmă că „documentația de atribuire, precum și întregul proces de evaluare a ofertelor au fost supuse controlului ex-ante”, motiv pentru care, potrivit comunicatului, „nu poate fi luată în considerare nerespectarea legislației în domeniul achizițiilor publice”.

Primăria mai arată că „nu există strategii, metodologii sau orice alte acțiuni menite să aibă drept scop vicierea întregului proces de evaluare a ofertelor”, subliniind că o parte dintre contestațiile formulate de alți ofertanți au fost respinse definitiv de instanțe, care ar fi validat lucrările comisiei de evaluare. De asemenea, se precizează că, în urma unor hotărâri anterioare ale Curții de Apel Târgu Mureș, autoritatea contractantă s-a conformat dispozițiilor instanței și a trecut la etapa evaluării financiare, considerată „distinctă și subsecventă evaluării tehnice”.

„La data prezentei, confirmăm că, în urma deciziilor instanțelor de judecată, comisia de evaluare analizează conținutul celor două oferte rămase în competiție, și anume: Asocierea S.C. Geiger Transilvania S.R.L. (lider asociere) – S.C. Bog’Art S.R.L. – Todini Costruzioni Generali S.P.A. și Asocierea S.C. Dimex 2000 Company S.R.L. (lider asociere) – S.C. CML.RO S.R.L. – S.C. OPR Asfalt S.R.L. – Obras Publicas y Regadios S.A. – S.C. Explan S.R.L.”, a mai precizat Primăria Reghin în comunicatul de presă.

Andrei Roman

citiți comunicatul de presă integral al Primăriei Reghin

Citește și