Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Târgu Mureş a înregistrat, în prima săptămână de la deschiderea perioadei de plată a taxelor locale, încasări mai mari cu peste 1 milion de lei faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, în pofida majorării semnificative a impozitelor locale, scrie Radio România Târgu Mureş.
Potrivit datelor oficiale, peste 4.150 de contribuabili au achitat deja taxe şi impozite între 12 şi 19 ianuarie. Aproximativ 45% dintre aceştia au optat pentru plata integrală pe tot anul, beneficiind de bonificaţia de 10%. În aceeaşi perioadă din 2025, numărul plătitorilor era uşor mai mare, de peste 4.500, dintre care 55% achitaseră impozitele pe tot anul.

Diferenţa de sumă provine din creşterea nivelului impozitelor locale: dacă anul trecut sumele colectate într-o săptămână au fost de circa 5,5 milioane lei, anul acesta în aceeaşi perioadă totalul a depăşit 6,5 milioane lei.
Directorul executiv al Direcţiei Fiscale Târgu Mureş, Szoverfi László, a precizat, pentru Radio Mureş, că o mare parte a plăţilor s-a realizat în mediul online, pe platforma ghiseul.ro, ceea ce a redus semnificativ cozile la ghişee. Totodată, contribuabilii sunt sfătuiţi să profite de întregul program de plată, între orele 08:00 – 14:00, pentru a evita aglomeraţia din jurul orei 11:00.
Primul termen de plată pentru impozitele pe proprietate şi taxa de salubritate este 31 martie 2026. După această dată se vor aplica penalităţi de 1% pe lună sau fracţiuni de lună, care pot ajunge până la 12% în cazul neachitării pe tot anul.

La finalul anului ar trebui să fie 1 milion de euro în plus
Șeful Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Târgu Mureș, Szoverfi Laszlo, a explicat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă, că nu e o creștere liniară a impozitelor:
„Creșterea e de minimum 77%, iar în cazul impozitului pe clădiri s-a modificat și formula de calcul, s-au eliminat deducerile care țineau cont de vechimea clădirii. Ori, în Târgu Mureș sunt foarte multe clădiri vechi, având în vedere că marile cartiere au fost construite în anii ’70, iar acolo existau deduceri de 50%, creșterea impozitului pe clădiri va fi și peste 200%. În cazul persoanelor juridice, așteptăm să se depună rapoartele de evaluare, care trebuie depuse din 5 în 5 ani, iar la aceștia s-au introdus valori de impozitare mari”, a arătat Szoverfi, care a precizat că anul trecut totalul încasărilor a fost de 130 de milioane din impozitele și taxele locale.
„Având în vedere că se produce o modificare atât la impozitul pe teren, deci 70%, cât și la impozitul pe mijloacele de transport, unde se ține cont acum de norma euro și va exista o creștere și la impozit, probabil o să asistăm la o dublare a impozitului”, a apreciat Zsoverfi.
Fără a intra în detalii tehnice, calculele noastre indică următoarele creșteri anuale: impozit pe clădiri – persoane fizice: +17–20 milioane lei; impozit pe clădiri – persoane juridice: +10–15 milioane lei; impozit pe terenuri: +7–8 milioane lei; eliminarea unor scutiri (inclusiv pentru persoane cu handicap): +1–1,5 milioane lei; impozit auto (noua formulă de calcul): +4–6 milioane lei. În total, rezultă un plus de 40–50 de milioane de lei anual, adică echivalentul a aproximativ 10 milioane de euro.
Pentru comparație, în 2025 veniturile proprii ale municipiului Târgu Mureș au fost de aproximativ 518 milioane de lei. Dacă aceste estimări se confirmă, vorbim despre o creștere de 7,5–9,5% a veniturilor proprii, o majorare deloc neglijabilă pentru bugetul unui municipiu de talia Târgu Mureșului.
Cuvântul Liber va urmări îndeaproape întregul proces de elaborare și adoptare a bugetului local. Cel mai probabil, bugetul municipiului Târgu Mureș va putea fi aprobat la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, având în vedere că bugetul de stat va fi adoptat abia în februarie, iar ulterior există un termen de până la 45 de zile pentru aprobarea bugetelor locale.
Chiar și în lipsa unei simulări oficiale, datele bugetare arată limpede că Târgu Mureș intră în 2026 cu zeci de milioane de lei în plus din taxe locale. O creștere de 40–50 de milioane de lei nu este una marginală: ea poate schimba fundamental raportul dintre cheltuielile de funcționare și cele de dezvoltare – dacă aleșii locali vor avea curajul și viziunea să o facă.
Vezi aici ce a spus primarul Soos Zoltan despre bugetul de anul trecut
Alex Corin
Citeşte şi:

