208 intervenţii pe munte din care 16 în Zona Scaunului Domnului. În total 347 de intervenţii în anul 2025 pentru Salvamont Salvaspeo Mureş.

Activitatea Serviciul Public Județean Salvamont Mureș a cunoscut în anul 2025 un nivel ridicat de complexitate, intervențiile, pregătirea profesională și eforturile de modernizare desfășurându-se într-un context marcat de dificultăți financiare și lipsă de personal. Datele sunt prezentate în raportul anual al instituției, care evidențiază atât amploarea activității operative, cât și vulnerabilitățile sistemului.

Echipa Salvamont Salvaspeo Mureş

Potrivit documentului, în anul 2025 au fost înregistrate 347 de apeluri de urgență pe teritoriul județului Mureș. Dintre acestea, 208 intervenții au avut loc în zona montană, 27 pe pârtiile de schi, 16 în zona Scaunul Domnului, iar 68 au constat în acordarea primului ajutor la evenimente sportive. Echipele Salvamont Mureş au fost implicate și în 4 intervenții de căutare cu echipa canină, 7 intervenții subacvatice și 17 căutări ale persoanelor dispărute cu ajutorul dronelor.

Șeful serviciului Salvamont Salvaspeo Mureş atrage atenția asupra presiunii tot mai mari exercitate asupra personalului, subliniind, în document, că „restricțiile de angajare și cerințele privind diversificarea competențelor fac ca Serviciul să funcționeze în prezent la doar 25% din capacitatea sa operațională”. În același context, se precizează că „această subutilizare a resurselor disponibile generează o supraîncărcare considerabilă a personalului existent, crescând riscul de epuizare fizică și profesională”.

Un alt aspect critic semnalat este legat de situația salarială. Conform raportului, „scăderea valorii reale a salariilor nete reprezintă o problemă tot mai acută”, cauzată de limitarea sporului de periculozitate, lipsa indexării salariilor de bază și plafonarea remunerației pentru orele suplimentare. În plus, se accentuează inegalitățile între salvatorii montani din diferite județe, „pentru aceleași condiții și aceeași încadrare, salariul de bază este de două ori mai mare decât cel din județul nostru”.

În paralel cu activitatea de intervenție, Salvamont Mureș a acordat o importanță majoră pregătirii profesionale. Membrii echipei au participat în 2025 la cursuri de paramedic, GPS, salvare din avalanșă, salvare din perete înalt, cursuri canine, scafandru și prim-ajutor. Documentul subliniază că „într-un domeniu în care tehnologia evoluează rapid, iar metodele de salvare sunt permanent perfecționate, o echipă bine instruită poate face diferența între viață și moarte”.

De asemenea, Serviciul a desfășurat exerciții județene, naționale și internaționale, inclusiv exerciții de salvare montană în Franța, Italia și Ungaria. Participarea la evenimente internaționale organizate sub egida CISAR/ICAR și FIPS a contribuit, potrivit raportului, „la aprofundarea expertizei profesionale și la consolidarea angajamentului instituției pentru atingerea standardelor de excelență”.

Un progres important îl reprezintă utilizarea dronelor cu tehnologie avansată și asistență software SARUAV, care permit reducerea timpului de căutare, detectarea automată a persoanelor și furnizarea coordonatelor precise. „Acest sistem optimizează semnificativ eficiența operațiunilor de căutare”, se arată în document.

În final, conducerea Salvamont Mureș subliniază necesitatea investițiilor continue și a sprijinului instituțional, avertizând că lipsa personalului și subfinanțarea pot vulnerabiliza serviciul „în fața solicitărilor crescute sau a evenimentelor neprevăzute”. Cu toate acestea, prin profesionalism și dedicare, salvatorii montani continuă să asigure siguranța turiștilor și a comunității locale.

Vezi aici documentul publicat de Salvamont Salvaspeo Mureş.

Sanda Viţelar

Citeşte şi: