În cadrul unei conferințe de presă organizată la Instituția Prefectului Mureș, Directorul ABA Mureș, Sorin Vlad a dat detalii despre situația de la Gurghiu.
„A avut loc o intervenție la priza de apă de la barajul de la Gurghiu, din cauza stratului mare de gheață din baraj, de circa 25 de centimetri, precum și a sloiurilor de gheață. Priza de apă s-a blocat.
Am efectuat o intervenție de urgență împreună cu colegii de la ISU și, pentru a asigura alimentarea cu apă a uzinei de apă, au fost montate două motopompe: una în aval de priză, de către Apele Române, și una în amonte de priză, cea a ISU.
Pompele funcționează și astăzi pentru a alimenta stația de tratare cu apă. Acestea funcționează în parametri normali. Sunt două echipe care vor monitoriza în continuare situația și vor acționa atât timp cât condițiile meteorologice o impun, intervenind atât manual, cât și mecanizat, pentru deblocarea podului de gheață și a blocajelor care pot apărea.”

Știrea inițială:
Autoritățile intervin de urgență la Priza de apă Gurghiu, în județul Mureș, după ce temperaturile scăzute au creat probleme în funcționarea sistemului de captare. Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Mureș, împreună cu operatorul AQUASERV S.A. – Sucursala Reghin și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, desfășoară acțiuni pentru prevenirea întreruperii alimentării cu apă a populației, care, în prezent, nu este sistată.
În dimineața zilei de 20 ianuarie 2026, la priza de apă de la Barajul Gurghiu, unde s-au înregistrat temperaturi de aproximativ –10 grade Celsius, s-au format pod de gheață, zai și depuneri de năboi, afectând captarea apei brute. Fenomenul este specific sezonului rece și presupune acumularea de gheață, material vegetal și impurități.
Vezi video aici
Pentru limitarea efectelor și menținerea continuității alimentării cu apă, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș – Sistemul Hidrotehnic Reghin au intervenit încă de la primele ore ale dimineții. Acțiunile s-au desfășurat atât mecanizat, cu ajutorul unui buldoexcavator pentru spargerea gheții din camera de încărcare, cât și manual, în zona din fața prizei de apă, pe traseul prin care apa ajunge gravitațional în canalul Gurghiu și apoi la Uzina de Apă Reghin.
În paralel, pentru suplimentarea debitului și asigurarea continuității alimentării, au fost puse în funcțiune două motopompe de mare capacitate. O motopompă de 500 mc/h, pusă la dispoziție de ISU Mureș, captează apa din amonte de priza de apă și o pompează în canalul Gurghiu, iar o a doua motopompă, de 690 mc/h, aparținând Administrației Bazinale de Apă Mureș, captează apa din aval de baraj și contribuie la menținerea debitului necesar.
Totodată, autoritățile anunță că un excavator cu braț lung se află în deplasare către zonă, urmând să intervină pentru curățarea prizei de apă și limitarea pătrunderii năboiului în sistem.

Administrația Națională „Apele Române” precizează că situația este monitorizată permanent, în colaborare cu partenerii instituționali, iar populația va fi informată în timp util cu privire la orice evoluție care ar putea afecta alimentarea cu apă.
Alex Corin

