Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2026–2030, aflată în consultare publică, marchează o schimbare de paradigmă: digitalizarea nu mai este un proiect izolat, ci devine, explicit și asumat, politică de sistem. Cu obiective clare, reguli unitare și responsabilitate instituțională.
Ani la rând, digitalizarea în sănătate a fost invocată ca soluție salvatoare, dar tratată fragmentat: proiecte pilot, platforme care nu comunică între ele, aplicații bifate pentru finanțare și apoi abandonate. Între timp, în spitale, pixul și hârtia au continuat să dicteze ritmul, iar pacienții și medicii au rămas captivi într-un sistem birocratic, lent și imprevizibil.
Astăzi, lucrurile încep să se așeze pe un alt făgaș.
Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2026–2030, aflată în consultare publică, marchează o schimbare de paradigmă: digitalizarea nu mai este un proiect izolat, ci devine, explicit și asumat, politică de sistem. Cu obiective clare, reguli unitare și responsabilitate instituțională.
De ce contează această strategie?
Pentru că, în lipsa unei tehnologii integrate corect, pierderile sunt reale și costisitoare:
• timp irosit pentru personalul medical,
• informații esențiale care nu ajung la timp unde trebuie,
• decizii clinice luate fără o imagine completă asupra pacientului.
Un sistem care nu își gestionează datele coerent nu poate funcționa eficient, indiferent de cât de bine pregătiți sunt profesioniștii din interiorul lui.
Ce se schimbă concret?
Strategia propune o regulă simplă, dar esențială: „o singură dată introdus, utilizat de mai multe ori”. Cu alte cuvinte, datele medicale nu mai sunt rescrise, plimbate sau duplicate inutil, ci devin parte a unui ecosistem digital integrat, sigur și interoperabil.
În practică, asta înseamnă:
• un mediu digital în care datele medicale circulă controlat între spitale, ambulatoriu, medicina de familie și serviciile de urgență;
• funcționalizarea reală a dosarului electronic de sănătate, astfel încât informația medicală să fie accesibilă profesioniștilor, nu blocată în hârtii sau sisteme care nu comunică între ele;
• interoperabilitatea stabilită ca regulă, nu ca excepție: aceleași standarde și aceleași tipuri de date pentru întregul sistem public;
• investiții în competențele digitale ale personalului medical, astfel încât tehnologia să fie folosită zilnic, firesc, nu doar raportată în documente.
Datele acolo unde contează
Miza acestei strategii nu este tehnologia în sine, ci modul în care datele ajung să susțină actul medical. Informația trebuie să fie în mâna profesioniștilor din sănătate și în sprijinul pacienților, nu pierdută între instituții sau sisteme incompatibile.
Dr. Diana Pop
Citeşte şi: