Procesul de reclasificare a spitalelor publice din România a intrat oficial în linie dreaptă. Ministerul Sănătății anunță finalizarea criteriilor de selecție pentru spitalele de importanță strategică și lansarea proiectului de Hotărâre de Guvern în transparență decizională.

„De prea mult timp, sistemul sanitar funcționează după un model de organizare învechit, cu tarife diferite și inechitabile, reguli neclare și categorii care nu mai reflectă realitatea din teren”, transmite ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explicând că lipsa unui cadru coerent a dus la „decizii care nu sunt întotdeauna corelate cu rolul real al fiecărei unități.”

Potrivit Ministerului, noile criterii se aplică spitalelor județene de urgență, spitalelor județene clinice universitare, spitalelor clinice de urgență, unităților monospecialitate, precum și spitalelor de psihiatrie și măsuri de siguranță. Evaluarea se va face „pe baza unor criterii obiective de performanță și accesibilitate”, în urma căreia va fi stabilită lista spitalelor strategice și noua încadrare a acestora.

„Stabilim, pentru prima dată, un cadru unitar de organizare și funcționare”, subliniază ministrul, fundamentat pe tipul și diversitatea serviciilor medicale, dotări, performanța echipamentelor, resursa umană și complexitatea cazurilor tratate. Spitalele strategice vor trebui să îndeplinească cumulativ criterii minime obligatorii – de la structură UPU, ATI de categoria I și bloc operator cu minimum 10 săli, până la dotări esențiale (CT, RMN, angiograf), activitate de învățământ și indicatori clari de calitate.

Ministerul precizează explicit că „ierarhizarea NU înseamnă servicii medicale mai slabe”, ci „o clasificare administrativă și funcțională, care reflectă complexitatea serviciilor oferite, nu valoarea profesională a personalului medical”.

Pentru pacienți, reforma promite trasee mai clare, acces mai rapid la servicii complexe și un nivel crescut de siguranță. Pentru personalul medical – predictibilitate și infrastructură adecvată. Iar administrativ, „ordine, finanțare corelată cu rolul real al spitalului și decizii bazate pe date”.

„Schimbarea nu este despre etichete. Este despre ordine, responsabilitate și servicii corecte pentru oameni”, concluzionează ministrul Sănătății Alexandru Rogobete.

Dr. Diana Pop